27.02.2024 00:18

Razie rutieră cu peste 100 de amenzi

Razie rutieră cu peste 100 de amenzi
Galerie foto

Pe 24 februarie a.c., în intervalul orar 12:00 – 18:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pe municipiului Tîrgoviște pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație produse pe fondul vitezei excesive. Astfel, polițiștii au aplicat 121 sancțiuni contravenționale, dintre care 104 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 10 pentru neportul centurii de siguranță.

Valoarea amenzilor se ridică la peste 48.000 de lei. De asemenea, trei șoferi au fost înregistrați de aparatele radar în timp ce rulau cu o viteză care depășea mai mult de 50 km/h viteza maximă admisă pe acel sector de drum. Față de aceștia a fost dispusă și măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule.

Exemplu: La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 14:33, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au surprins în trafic un bărbat, de 48 de ani, din comuna Lucieni, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Petru Cercel, în municipiul Târgoviște, cu o viteză de 109 km/h, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 de km/h.

Șoferul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu amendă în valoare de 1.485 de lei, iar ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.