14.06.2024 00:14

Razie rutier� de amploare a poliției

Razie rutierã de amploare a poliției
Galerie foto

La data de 12 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat atât pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, cât și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranț� public�.

Pe sectoarele de drum intens circulate și în zonele de interes, au fost desf�șurate 5 acțiuni punctuale și institute 12 de filtre, fiind angrenați polițiști de la structurile de rutier�, ordine public�, investigații criminale, investigarea criminalit�ții economice, în colaborare cu jandarmii și polițiștii locali.

Pe parcursul zilei de 12 iunie, polițiștii au fost solicitați s� intervin� la 26 de evenimente, 18 dintre acestea fiind sesizate prin SNUAU 112. De asemenea, au fost semnalate 19 de posibile infracțiuni, aproximativ 52.63% dintre acestea fiind sesiz�ri din oficiu. Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate peste 62 de test�ri pentru depistarea conduc�torilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, oprite pentru control 204 autovehicule și legitimate 291 de persoane.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 164 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 57.000 de lei, dintre care 134 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice și 24 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de înc�lcare a unor norme de conviețuire social�, a ordinii și liniștii publice.

În urma activit�ților desf�șurate pe linie rutier�, polițiștii au reținut 15 permise de conducere, dintre care 6 pentru nerespectarea regimului legal de vitez�. Totodat�, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.