23.04.2015 00:09

Râmân în presă, nu vreau funcții în sport

Râmân în presă, nu vreau funcții în sport
Galerie foto

COSTIN MIHAI

 


 

Nu mi s-a propus și nici nu mă interesează să ocup vreo funcție la Clubul Sportiv Municipal Târgoviște. Cum nu am de gând să mă implic la nicio altă structură sportivă, asta pentru a-i liniști pe mulți.

Vreau să mă limitez la ceea ce fac acum și să rămân un simplu jurnalist sportiv, chiar dacă unii îmi dau o importanță mai mare decât merit. Mă bucur că titlul a rămas la Târgoviște, așa cum este normal, și m-aș bucura și mai tare ca cei de la Sepsi să accepte decizia de luni a Comisiei Centrale de Competiții, Legitimări și Transferuri și să lase lucrurile așa cum sunt. Acum le voi ține pumnii fetelor de la volei, conduse de Dragan Nesic, în opinia mea cel mai bun antrenor pe care l-a avut vreodată CSM Târgoviște, și sper să ajung luni la Blaj, unde se va juca meciul trei din finală, chiar dacă va trebui să renunț la emisiunea pe care o moderez la Columna TV.

Oricum, țin foarte mult ca un reprezentant al ziarului nostru să fie acolo, așa cum a fost și la Sf. Gheorghe, Brașov, Alexandria sau București, pentru a urmări meciurile echipei de baschet. Pentru că noi respectăm munca celor de aici, chiar dacă alții încearcă să ne transforme în dușmanii acestor formații. La CSM Târgoviște sunt și oameni de valoare, altfel nu s-ar fi atins asemenea performanțe, dar sunt și probleme foarte mari, iar noi ne-am respectat meseria și cititorii, abordând subiectele din mai multe unghiuri. Apreciez inclusiv gestul președintelui Ciprian Iugulescu, din Săptămâna Mare, de a-mi întinde mâna și de a solicita să avem o colaborare mai bună.

Frumos din partea lui! Aș fi apreciat și mai mult dacă el nu ar fi apărut abia după ce clubul a pierdut procesul cu ziarul nostru. Justiția a stabilit că noi am avut dreptate, incluzând aici Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița. Nu am greșit cu nimic atunci, cum nu cred că am greșit nici acum. Am lăudat performanțele echipelor de la CSM Târgoviște, dar am și tras anumite semnale legate de cheltuirea banilor publici și de datoriile foarte mari stabilite de Tribunalul Arbitral de Baschet. Subiectul rămâne de mare interes, motiv pentru care emisiunea de astăzi, de la Columna TV, va fi dedicată tot echipei de baschet.

Dacă luni a fost prezent la Sport Show primarul interimar Cristian Stan, astăzi va veni de la ora 17.00 viceprimarul Cosmin Bozieru. Am adresat o invitație și președintelui Ciprian Iugulescu, însă a promis că va veni după ce se va termina finala de la volei. Mi-aș fi dorit să fie prezent și președintele onorific al clubului, Gabriel Boriga, însă este invitat la o lansare de carte. Eu îi aștept cu alte ocazii, pentru că avem foarte multe de vorbit, iar o dezbatere televizată ar prinde foarte bine.