16.11.2017 00:19

Răfuială politică în stil mioritic

Răfuială politică în stil mioritic
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Nu mă îndoiesc că Liviu Dragnea are niște cocoașe la activ, că nu bate în fiecare zi mătănii la biserică. I se pot reproșa multe. Însă ce se petrece acum cu vajnicul politician pesedist, de fapt i se cam petrece de pe vremea păstoririi prezidențiale a lui Traian Băsescu, dar acum este mai abitir supus unui atac de distrugere, și nervoasă, și politică, ca și cum cineva – și nu este un secret cine dorește cu ardoare asta – l-ar vrea aruncat, definitiv și irevocabil, în flăcările iadului. Dresarea de către DNA a unui mare dosar, chipurile, de corupție, și încă unul de parcă politicianul teleormănean ar fi păcătuit de înaltă trădare națională, declanșându-se un incredibil Armaghedon împotriva sa, miroase, de te trăsnește, a răfuială, a ofensivă pornită în iureș irațional cu o țintă clară: destructurarea guvernării pesediste și a PSD însuși. Iar dacă luăm în calcul că se pregătește o cumplită dosariadă a DNA împotriva altor miniștri din actualul guvern, dosariadă care va fi „ajutată”, după cum a dat de veste războinic Ludovic Orban, și de ample „mișcări de mase” puse la cale de PNL, este lucru de înțeles pentru orice minte lucidă că atât Klaus Werner Iohannis, cât și forțe oculte de peste fruntarii, cu interese mari economico-financiare pe seama obiditei și colonizatei Românii, manevrează conform principiului „acum ori niciodată”. Și în ajutorul acelor forțe, acestea au drept „cal troian” pe „chiriașul de la Cotroceni”, nerăbdător să aducă la Palatul Victoria „guvernul meu”, pe Mugur Isărescu, care anemiază leul în funcție de directivele pe care le primește de la puternice și suprastatale cercuri financiare, spre Laura Codruța Kövesi, femeia-komisar, pe cei din staff-urile serviciilor secrete și, din nefericire, mai sunt destui pentru care România este o pradă și, totodată, un poligon colonial de experimentări letale globaliste. Aici e toată taina hăituirii lui Dragnea și a unor miniștri. Sincer, pe mine mă doare-n cot de Dragnea, dar ca jurnalist cu mintea întreagă, este limpede că ce se întâmplă acum este călcare flagrantă în picioare a democrației, a statului de drept și a oricăror norme de bună și dreaptă Justiție.