27.01.2017 14:24
Răzvan Burleanu a anunțat primele măsuri

Galerie foto
* Președintele FRF susține că forul federal avea informații încă de joi de dimineață pe acest subiect și a transmis conducerii Comisiei Centrale a Arbitrilor să-i suspende din activitate pe cei acuzați, asta ca o primă reacție
* „Pe cuvânt de onoare că nu am știut absolut nimic. Poate că despre Dan Petre m-aș fi așteptat să aud anumite lucruri, dar de Cristi Catană, niciodată. Eu știam de Catană că pleacă la Londra, mi-a solicitat concediu pe 6 ianuarie”, a comentat și președintele AJF Dâmbovița
COSTIN MIHAI
Scandalul gigant apărut după ce Gazeta Sporturilor a scris că mai mulți arbitri dâmbovițeni și-au asumat identități false, pentru a oficia meciuri amicale în Cipru sau în Turcia, a fost comentat vineri și de președintele Federației Române de Fotbal, prezent la Complexul Turistic de Natație. Răzvan Burleanu susține că forul federal avea informații încă de joi de dimineață pe acest subiect și a transmis conducerii Comisiei Centrale a Arbitrilor să-i suspende din activitate pe cei acuzați, asta ca o primă măsură. Cristian Catană, Dan Petre, Laurențiu Niculae și Cristian Grigorașcu sunt vizați de acuzații foarte grave. „Pe cuvânt de onoare că nu am știut absolut nimic. Poate că despre Dan Petre m-aș fi așteptat să aud anumite lucruri, dar de Cristi Catană, niciodată. Nu-mi vine să cred ce am citit și sper să nu fie adevărat ce a apărut în presă. Eu știam de Catană că pleacă la Londra, mi-a solicitat concediu pe 6 ianuarie. Aștept să văd ce se întâmplă și apoi vom stabili dacă se impun decizii și la nivel de asociație”, a comentat și președintele AJF Dâmbovița, Tudor Emil. Nu ar fi exclus ca asemenea practici să aibă un istoric mai vechi, dar și ca rețeaua să fie mult mai amplă, după cum s-a discutat la vizita președintelui FRF. Scandalul este unul uriaș și ține capul de afiș în presa sportivă centrală.
P.S. Cotidianul „Libertatea” a publicat declarații uluitoare oferite de fostul arbitru Armand Mihălăchioiu, pe care îl prezintă drept omul care a demascat „gașca de haiduci”!