22.09.2016 00:19

Putin și "Cutia Pandorei"

Putin și
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


De 27 de ani tot atrag atenția, fie în editoriale, fie în discuții de la om la om, că imperiul moscovit nu a pierit, ci doar a năpârlit, din URSS a devenit Federația Rusă. Și că nu va dispărea din istorie. Că e precum șarpele, îi tai coada și ea crește mai vârtos la loc. Când le spuneam asta unora, dintre care unii cu carte, isteți, ei nu, hai că bați câmpii omule, gata, Rusia nu-și mai revine, e la pământ, moartă-n păpușoi, nu va mai fi nicicând superputere. Cumplită naivitate! Și uite că imperiul acela întins pe două continente și-a lins rănile și, sumețindu-și orgoliul sub vulturul bicefal al „celor două Rusii” și în acordurile ample și solemne ale imnului de stat sovietic reabilitat, a pornit ofensiva recuceririi – și a reușit bâstro – posturii de superputere și acum deja face jocurile în era Putin. Și pune în discuție redefinirea frontierelor Euroasiei. Este o rațiune de a fi a imperiului Romanovilor, a lui Stalin și acum a lui Putin. Și dacă ne gândim, și corect politic, și real politic, Kremlinul are îndreptățirile sale istorice, bătându-se – exact, asta e rațiunea lui de a fi – să nu fie izolat și să-și facă loc spre „mările calde” ca apoi să-i fie mai lesne să-și impună interesele mondialiste. A se lua seama: între politica imperialistă țaristă, putinistă astăzi, și „internaționalismul comunist” sovietic nu este nicio diferență. Nici măcar metodele de acțiune geopolitică nu diferă prea mult. Recent, într-un interviu, Vladimir Putin a fost întrebat dacă va reda Japoniei insulele Curile și independență enclavei Kaliningrad (fosta Prusie Orientală), iar răspunsul nu a lăsat loc pentru vreun dubiu, sunând a amenințare. Dacă cineva are de gând să pună astfel problema, va di deschisă o „Cutie a Pandorei”. Și Kremlinul va pune pe tapet ferm câteva contenciosuri teritoriale de după al Doilea Război Mondial și care vor duce la o nouă redesenare a frontierelor: al Germaniei de Est (Pomerania poloneză) și al regiunii Lwow (fostă a Poloniei), cât și cel existent între Ungaria și România (miza: Transilvania). Dacă aceste contenciosuri vor fi reactivate, din „Cutia Pandorei” – asta a lăsat să se înțeleagă – va țâșni un incendiu care nu va fi stins decât prin modificarea frontierelor în această parte de Europă. Rusia a reintrat agresiv în jocul geopolitic. Ca superputere. Vnimanie!