16.12.2014 00:18

Purceii, la vânzare pe internet

Purceii, la vânzare pe internet
Galerie foto

❚ Țăranii din Dâmbovița vând grăsunii direct pe site-urile cu anunțuri ❚ De la an la an, din ce în ce mai mulți crescători aleg să vândă porcii pe internet, s-au învățat să posteze și fotografii cu ei, iar pentru clienții de la oraș există și o extraofertă: pot sacrifica purceii în curtea vânzătorului

CORVIN DUMITRICĂ


Țăranii din Dâmbovița s-au mutat din târguri direct pe internet și își vând marfa pe site-urile cu anunțuri! Astfel, ofertele cu vânzarea porcilor pentru Crăciun deja au apărut, iar clienții pot vedea și poze cu grăsunii scoși la vânzare.

Oferta este destul de bogată, iar fermierii profită de faptul că în era internet-ului vânzările online merg foarte bine. Prețurile variază în funcție de greutate și de rasă și pornesc de la 9 lei, ajungând până la 11 lei kilogramul, iar porcii variază între 80 și 160 de kilograme.

 

Ofertele online înlocuiesc târgurile de animale

Pentru cei care nu au timp să meargă la târguri, există o soluție mult mai rapidă dacă vor să sacrifice un purcel de Crăciun.

􀁺„Am avut 4 porci la peste 100 kg/buc, iar în urmă cu 2 săptămâni am dat anunț pe internet că sunt de vânzare. 3 deja i-am vândut. Nu este primul an când vând porci prin anunțuri pe internet, prima dată am încercat acum 4 ani, s-au vândut foarte bine și de atunci de fiecare dată când se apropie Crăciunul dau anunț și reușesc să îi vând foarte ușor.”

􀁺„Am văzut la vecini că au dat anunț pe internet că au porci de vânzare și m-am gândit să procedez și eu la fel. Am pus și câteva fotografii cu porcii pe care vreau să îi vând și astfel clienții își pot alege.”

􀁺„Din păcate, în Târgoviște nu mai există târg autorizat pentru vânzarea de porci și chiar nu știam de unde să pot cumpăra și eu unul pentru Crăciun. Am întrebat pe la prieteni, pe la colegi, dar nu am găsit pe nicăieri. M-am gândit să caut pe internet și am fost uimit să găsesc foarte multe anunțuri cu porci de vânzare. Avantajul este că oferta este foarte bogată, sunt fotografii și putem alege ceea ce ne dorim, iar prețul se poate negocia.”

􀁺„Prețurile sunt acceptabile, avem porci de la 80 la 160 kg, iar cumpărătorii își pot alege.” O altă noutate pe... piața purceilor este că cei care îi cumpără, dar lociesc la oraș, îi pot sacrifica chiar în gospodăria vânzătorului.