20.10.2021 00:10

Punct important obținut de Chindia

Punct important obținut de Chindia
Galerie foto

* Remiză capătă greutate, pentru că a fost obținută în inferioritate numerică, Chindia fiind nevoită să evolueze cu un om mai puțin în finalul jocului, după eliminarea stupidă a lui Suciu

 

În etapa cu numărul 12 a acestui sezon de Liga 1, Chindia Târgoviște a fost programată să evolueze în deplasare, pe terenul uneia dintre cele mai bune echipe din campionat, FC Botoșani. Formația lui Emil Săndoi a reușit un nou meci bun din punct de vedere defensiv, a reușit să treacă fără mari probleme de presiunea pusă de echipa gazdă și a obținut un punct important. Egalul obținut este cu atât mai important, pentru că a fost obținut în inferioritate numerică, Chindia fiind nevoită să evolueze cu un om mai puțin în finalul jocului, după eliminarea stupidă a lui Suciu.

FC Botoșani a atacat constant 

Prima parte a aparținut în totalitate gazdelor, care au pus stăpânire pe joc încă din startul acestuia și au avut câteva ocazii importante. Căbuz a intervenit bine la șutul lui Kage (20),  iar fundașii Chindiei au reușit să-l blocheze pe Silla înainte ca acesta să finalizeze (22). Singura fază mai importantă a formației târgoviștene l-a avut în centru pe Neguț, dar acesta nu a reușit să finalizeze pe o fază primită în adâncime (29). FC Botoșani a forțat în finalul primei reprize, dar Silla a trimis puțin pe lângă poartă (41), iar Ongenda a șutat peste (44).

Chindia a rezistat eroic 

Repriza secundă a avut același scenariu, iar la prima ocazie mai importantă, Căbuz a intervenit bine la șutul lui Florescu (60). Neguț a avut cea mai importantă ocazie a Chindiei, dar șutul acestuia a trecut pe lângă poartă (63). După eliminarea lui Suciu din minutul 73, gazdele au început să pună și mai multă presiune, însă defensiva formației târgoviștene a rezistat. Șutul lui Țigănașu, din interiorul careului, a fost blocat (82), iar Mateus Santos a șutat puternic din marginea careului, însă mingea a trecut peste poarta lui Căbuz (90+2). În finalul partidei, Dulca a mai avut o ocazie pentru Chindia, însă șutul acestuia, de la distanță, a fost reținut de Pap (86). S-a terminat 0-0, iar formația târgovișteană a obținut un punct mare dintr-o deplasare dificilă.

Caseta tehnică 

Stadion: Municipal Botoșani. Cartonașe galbene: Papa (72), Lupeta (80), Țigănașu (90+4) / Neguț (11), Celea (67), Căbuz (90+3). Cartonaș roșu: Suciu (73). Au arbitrat: Iulian Călin - Alexandru Cerei și Ferencz Tunyogi.

Botoșani: Pap – Braun, Dawa, Racovițan, Țigănașu – Tîrcoveanu (59 Florescu), Papa (83 Șeroni), Ongenda (83 Roman) – Kage (72 Lupeta), Petkovski (59 Santos), Sila. Antrenor: Marius Croitoru.

Chindia: Căbuz – Căpușă, Celea, Iacob, Martac – Neguț, Dulca, Suciu, Corbu (90+4 Roumpoulaku) – M. Șerban – Cherchez (64 A. Șerban / 90 Jipa). Antrenor: Emil Săndoi.

 

 

Cosmin Sava