11.02.2016 10:52

Pugiliștii de la CS Târgoviște se pregătesc pentru competițiile oficiale

Pugiliștii de la CS Târgoviște se pregătesc pentru competițiile oficiale
Galerie foto

* Sportivii lui Gheorghe Stan au participat la un turneu de pregătire la Câmpulung Muscel, unde au luptat cu pugiliști de la clubul din localitate, Mioveni, Slatina sau Cluj, iar ieri și-au măsurat forțele cu adversari de la București

LIVIU DOBRE


Pugiliștii de la Clubul Sportiv Târgoviște, pregătiți de maestrul Gheorghe Stan, au avut parte în aceste zile de mai multe meciuri de verificare în vederea pregătirii pentru competițiile oficiale, care vor începe de la începutul lunii martie. Astfel, aceștia au participat la un turneu de pregătire la Câmpulung Muscel, unde și-au măsurat forțele cu pugiliști de la clubul din localitate, Mioveni, Slatina și Cluj, meciurile dovedindu-se foarte de utile. ,,Au fost meciuri foarte bune, de unii sportivi sunt mulțumit, iar de alții mai puțin. Dar știți cum e, unii încep mai greu, însă au fost evoluții bune pe parcurs. Am început antrenamentele și avem nevoie de astfel de meciuri de verificare, să vedem cum stăm cu pregătirea fizică, în condițiile în care nu sunt bani pentru un cantonament, pentru o pregătire centralizată”, ne-a mărturisit Gheorghe Stan, antrenorul secției de box de la CS Târgoviște. Ieri, în Sala Sporturilor din Târgoviște, elevii lui Gheorghe Stan și-au măsurat forțele cu pugiliști de la un club bucureștean, meciuriile fiind foarte disputate. ,,Au fost niște meciuri extraordinar de atractive, foarte plăcute. Au luptat copii de mare valoare și cu aptitudini. Suntem pe drumul cel bun. De la sfârșitul acestei luni, începutul lui martie, debutează competițiile oficiale, astfel că ne prind bine aceste meciuri de pregătire”, a mai spus Gheorghe Stan.