04.10.2022 00:09

Pucioasa - Flacăra, remiză cu multe goluri

Pucioasa - Flacăra, remiză cu multe goluri
Galerie foto

* Partida s-a încheiat la egalitate, iar în urma acestui rezultat, Pucioasa a ajuns la 8 puncte și Flacăra la 7, ambele fiind în afara locurilor de play-off

 

Derby-ul dâmbovițean dintre FC Pucioasa și Flacăra Moreni și-a consumat un nou episod vinerea trecută, pe terenul formației de pe Dealul Patranei. Jocul a fost unul intens disputat, cu multe faze de poartă, dar și cu multe intrări dure, așa cum îi stă bine unui meci cu o asemenea încărcătură. Ambele formații au condus, iar minutele de final au fost spectaculoase, cu ocazii mari de ambele părți. Partida s-a încheiat la egalitate, iar în urma acestui rezultat, Pucioasa a ajuns la 8 puncte și Flacăra la 7, ambele fiind în afara locurilor de play-off.

Fără gol în prima parte

Prima repriză a fost una în care echipa din Pucioasa a avut controlul și a avut câteva situații bune de a marca, fără succes însă. Calofir (7, 20,25) și Diță (25) și-au încercat norocul în prima jumătate a primei reprize, însă scorul a rămas egal. Flacăra a oferit replica prin Băltăreț (14) și Niculăescu (26), ultimul cu un șut bun din interiorul careului, care a trecut puțin pe lângă. Pucioasa a revenit în atac, însă Samoilă (28), Croitoru (29), Calofir (30, 32) și Diță (45) nu au reușit să deschidă scorul. Pentru morenari, Iliescu a avut ultima ocazie din prima repriză, însă a trimis pe lângă, cu o execuție spectaculoasă (42).

Fotbal total în actul secund

Prima acțiune mai serioasă din repriza secundă a adus și deschiderea scorului, Calofir a înscris pentru 1-0 din marginea careului (51). Flacăra a revenit rapid și a egalat prin Vîrtej, care a punctat norocos, cu o lovitură de cap, care l-a surprins pe Ghițescu (60), iar mai apoi a trecut în avantaj datorită lui Drăgan, care l-a surprins pe portarul gazdelor cu un șut-centrare (61). Pucioasa nu a renunțat, Croitoru a scos un penalty, în urma unui duel cu Niță, iar Marina a restabilit egalitatea (69). Gazdele ar fi putut să treacă din nou în avantaj, însă șutul lui Țilică a fost scos de pe linie de Matei, mingea a ajuns la Calofir, însă acesta a trimis peste (80), Iar mai apoi, tot Țilică, din lovitură liberă, a trimis în transverală (82). Pucioasa a fost periculoasă până în minutele de final, însă Calofir a ratat o nouă lovitură liberă, în timp ce Fuiorea a șutat pe lângă (90). Flacăra a irosit două ocazii uriașe în prelungiri, Predescu nu l-a învins pe Ghițescu din poziție de 1 vs 1(90+4), iar din cornerul rezultat, lovitura de cap a lui Iliescu a trecut puțin peste (90+5).

Caseta tehnică

Stadion: „Dumitru Tică Popescu” - Pucioasa. Spectatori: 300. Au marcat: Tiberiu Calofir (51), Narcis Marina (69 – penalty) / Viorel Vîrtej (60), Iulian Drăgan (61). Cartonașe galbene: Croitoru (71) / Neacșu (9), Nicolae (65), Niță (68), Vîrtej (68), Matei (88). Au arbitrat: Mihai Motan (Târgoviște), Gabriel Catană (Târgoviște) și Silviu Goicea (București). Observator arbitri: Dragoș Istrate (București). Delegat joc: Flavius Burlea (Făgăraș).

Pucioasa: Ghițescu – Petre (73 Nisipeanu), Marina, Ciobanu, Diță - Dragnea, Fuiorea, Samoilă - Enache, Calofir, Croitoru (73 Țilică). Antrenor: Sică Bârdeș.

Flacăra: Ștefan – Niță (77 Godinac), Matei, Cernea, Băltăreț – Neacșu (87 Ionescu), Vîrtej, Drăgan (77 Predescu) - Niculăescu, Iliescu, Oancea (57 Nicolae). Antrenor: Gabi Paraschiv.

 

 

Cosmin Sava