28.09.2022 00:18

"PSD nu va susține creșterea veniturilor parlamentarilor"


Galerie foto

*„Vă spun clar că în Camera Deputaților nu va trece la fel. Suntem hotărâți, cel puțin ca partid, să amendăm această propunere legislativă”, a declarat deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban

 

Ștefan Khalil


 

În plenul Senatului României a fost votat un proiect de ordonanță în care au fost introduse două amendamente UDMR care prevăd majorări salariale ale parlamentarilor și primarilor. Într-o intervenție a sa, deputatul de Dâmbovița, Carmen Holban, a declarat că PSD nu va vota  pentru majorarea salariilor parlamentarilor, în schimb, va vota pentru mărirea veniturilor primarilor.

„Ce pot să spun despre această propunere legislativă, care a fost adoptată în Senat... Aceasta a fost o propunere a UDMR-ului, sigur că PNL a susținut-o. Ca să nu existe divergențe, în Senat a trecut și cu alte voturi, astfel încât ea să ajungă pe masa presei, însă vă spun clar că în Camera Deputaților nu va trece la fel. Suntem hotărâți, cel puțin ca partid, să amendăm această propunere legislativă. Într-adevăr, orice salariu trebuie să crească, dar când există diferențe atât de mari și mai ales acum, în această criză cu care ne confruntăm, ca să crească salariile tuturor demnitarilor, deși ele nu au mai fost crescute încă din 2018, nu este o măsură necesară. Cu banii aceia se pot face alte lucruri... Totuși, trebuie să ținem cont de o categorie de demnitari, cum sunt primarii, care din 2018 nu au mai avut nicio modificare de salariu și a căror activitate este extrem de mare. Aceștia trebuie să fie prezenți 24 din 24 de ore și să răspundă pentru orice se întâmplă. Salariile lor nu sunt mari și de salariile lor depind alte salarii, pentru că apare și problema celorlalți angajați din Primărie, care pot să plece la un moment dat din primării pentru a-și găsi alte locuri de muncă și vom constata că în Primării nu mai lucrează nimeni, iar acolo unde trebuie să se lucreze dosarele pentru accesare de fonduri, pentru a aduce bani în comunitatea respectivă, primarii nu vor avea cu cine să scrie proiectele”, a declarat deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban.