20.09.2019 00:17

PSD Dâmbovița, la bilanțul semnăturilor pentru prezidențiale

PSD Dâmbovița, la bilanțul semnăturilor pentru prezidențiale
Galerie foto

VIOLETA STANCIU


La conferința de presă de ieri de la PSD Dâmbovița, care de acum încolo va fi săptămânală, au participat vicepreședintele organizației județene, Alexandru Oprea, care deține și funcția de președinte al CJ Dâmbovița, precum și primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, secretarul executiv al formațiunii politice din județ. Totodată, în sală au fost prezenți și primarii de la Sălcioara, Dragomirești, Vișina, Malu cu Flori, Bilciurești, Crevedia și Ulmi. Atât Alexandru Oprea, cât și Cristian Daniel Stan au ținut să salute numirea și validarea prin vot a dâmbovițeanului Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, în funcția de președinte interimar al Consiliului Național al Partidului Social Democrat. „Vom continua ca și în perioada următoare să avem alături de noi primari ai Partidului Social Democrat, pentru că avem foarte multe lucruri de spus. În al doilea rând, ne propunem ca în perioada viitoare să aducem la pupitrul conferințelor de presă ale PSD și tineri. Ne dorim ca și tinerii să vină în fața presei cu mesajele pe care dumnealor le au de transmis. Aseară (n.n. miercuri, 18 septembrie) am participat la ședința Comitetului Executiv Național al PSD. Salut decizia adoptată în ședința Comitetului Executiv Național de numire și validare prin vot a târgovișteanului Ionuț Vulpescu, senator de București, fost ministru al Culturii, în funcția de președinte interimar al Consiliului Național al Partidului Social Democrat (…). Departamentele Consiliului Național începuseră să funcționeze, sperăm ca o dată cu numirea domnului Ionuț Vulpescu acolo aceste activități să fie reluate și într-adevăr să avem departamente funcționale”, a punctat vicepreședintele PSD Dâmbovița, Alexandru Oprea. O intervenție pe acest subiect a avut și primarul Târgoviștei, Cristian Stan. „Vreau să salut și eu numirea domnului Ionuț Vulpescu, care a fost prezent și la „Zilele Cetății Târgoviște” care s-au încheiat pe 8 septembrie, în funcția de președinte interimar al Consiliului Național al Partidului Social Democrat. Este un om care la un moment dat, în mod nejustificat, a ieșit din prim planul politicii naționale și cred că Partidul Social Democrat are nevoie de domnia sa”, a ținut să sublinieze Cristian Daniel Stan.....

PSD Dâmbovița a contribuit cu aproximativ 47.000 de semnături - Târgoviștea cu 10.300 – pentru prezidențiale

„Astăzi (n.n. ieri) PSD a depus listele de semnături pentru susținerea candidaturii doamnei Viorica Dăncilă pentru funcția de președinte al României. La aceste liste de semnături, PSD Dâmbovița a contribuit cu aproximativ 47.000 de semnături, din care Organizația de la Târgoviște cu 10.300 de semnături. Cred că este un moment important, un moment în care Partidul Social Democrat intră într-o nouă etapă și am convingerea că va fi un salt calitativ sensibil față de ceea ce s-a întâmplat la alegerile europarlamentare”, a declarat secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Cristian Daniel Stan. Despre strângerea de semnături a vorbit și vicepreședintele PSD Dâmbovița, Alexandru Oprea, care a declarat că nu este mulțumit de modul în care unele organizații au ales să se achite de această sarcină.„Avem o situație centralizată privind semnăturile, cu două sau trei excepții, fiecare unitate administrativ teritorială a făcut numărul de semnături repartizat de către conducerea Organizației Județene. Târgoviște a adus peste 10.000 de semnături, Găești a adus în jur de 1500 de semnături, Răzvad vreo 1200, restul au adus 400, 500, 700 de semnături. Toate localitățile au strâns semnături, dar într-adevăr sunt două-trei situații unde activitatea nu a fost cea corespunzătoare și o să am o discuție cu organizațiile respective. De exemplu, Vișinești a strâns 29 de semnături, Vlădeni 90 de semnături, Moțăieni vreo 30, deci sunt vreo câteva localități la care vom face o analiză… Cred că în aceste localități este o lipsă de organizare, o să discut punctual, în calitatea mea de coordonator executiv al campaniei județene pentru alegerile prezidențiale, cu fiecare din aceste organizații”, a completat Alexandru Oprea.