06.11.2018 21:49

PSD Dâmbovița, declarație comună: susținere Adrian Țuțuianu, boicot Rovana Plumb

PSD Dâmbovița, declarație comună: susținere Adrian Țuțuianu, boicot Rovana Plumb
Galerie foto



Declarație comună

a membrilor BPJ,  a parlamentarilor, primarilor, consilierilor județeni, municipali și a președinților social-democrați ai organizațiilor locale din județul Dâmbovița

 

Noi, întruniți azi, 06 noiembrie 2018, am examinat hotărârile Comitetul Executiv (CEx) Central al Partidului Social Democrat (PSD), din data de 05 noiembrie și am decis următoarele:

  1. Apreciem ca abuzive și nefondate hotărârile CEx vizând excluderea domnilor Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu;
  2. Îl susținem necondiționat și fără rezerve pe domnul Adrian Țuțuianu;
  3. Solicităm conducerii Partidului Social Democrat să dea dovadă de înțelepciune și să revoce această hotărâre abuzivă (excluderea domnilor Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu) care nu face altceva decât să genereze turbulențe periculoase;
  4. Sprijinim toate demersurile pe care Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu înțeleg să le întreprindă, la fel cum ne solidarizăm cu colegii din organizația PSD Ialomița în acțiunile ulterioare;
  5. Semnăm, alături de Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu, contestația care va fi adresată Congresului PSD și solicităm analizarea cu celeritate și în condiții de imparțialitate a situației de drept și de fapt;
  6. Apreciem că președinte legitim al PSD Dâmbovița este Adrian Țuțuianu și solicităm Rovanei Plumb să dea dovadă de verticalitate și să decline numirea toxică de președinte interimar al PSD Dâmbovița. Noi, semnatarii acestei declarații, boicotăm orice acțiune politică (Comitet Executiv Județean, BPJ, Conferință Județeană), convocată sau inițiată de conducerea interimară a PSD Dâmbovița impusă abuziv de CEX Național, în data de 5.11.2018.
  7.  Respingem și ne delimităm de practicile securistice utilizate în ultima vreme în organizația PSD Dâmbovița, de a înregistra pe ascuns ședințele, cu scopul vădit de a denigra anumiți membri, liderul organizației și organizația PSD Dâmbovița în totalitate. Menționăm că niciodată nu vom accepta ca persoane care apelează la aceste practici sau le girează, acceptându-le tacit ca dovezi, să ne reprezinte în forurile statutare ale partidului sau în funcții de conducere administrative, la nivel local, județean sau național.  
  8. Solicităm tuturor să înceteze cu alegațiile privind izolarea politică, economică sau de orice natură a județului Dâmbovița. Cei care fac astfel de afirmații se poziționează împotriva intereselor județului nostru și nu înțeleg faptul că Organizația noastră acționează unitar, în scopul dezvoltării acestui județ, nu spre defăimarea sau izolarea lui.

click pe document pentru varianta completă pdf