15.05.2019 00:17

Proxenetism cu zeci de victime în Europa și spălare de bani

Proxenetism cu zeci de victime în Europa și spălare de bani
Galerie foto

A.V.


Ieri dimineață, Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița și D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au efectuat 14 percheziții pe raza județului, în localitățile Titu, Găești, Nucet, Sălcioara și Matraca. Au fost vizate domiciliile membrilor unui grup infracțional specializat în proxenetism și spălare a banilor. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că 3 bărbați ar fi constituit și coordonat, pe raza județului Dâmbovița, un grup infracțional organizat, specializat în racolarea de tinere și în determinarea sau înlesnirea practicării prostituției de către acestea, în țări vest-europene. Banii obținuți din activitatea ilicită ar fi fost transferați în România și utilizați pentru cumpărarea de imobile și autoturisme. Inițial, 15 persoane implicate ar fi acționat pentru racolarea de tinere și înlesnirea practicării prostituției, pe teritoriul Marii Britanii, iar apoi, în Germania, Olanda și Belgia, fiind identificate peste 50 de persoane folosite în scopul grupului infracțional. În caz, polițiștii români au cooperat cu autoritățile britanice, fiind încheiat un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă, în baza căruia au fost efectuate mai multe activități pe teritoriul celor două state. Ieri, 14 mai, structura de combatere a criminalității Dâmbovița, sprijinită de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, în colaborare cu polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița și jandarmi dâmbovițeni, au efectuat 14 percheziții domiciliare și au pus în executare 15 mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate.Pe parcursul zilei de ieri au fost citate 10 persoane pentru a fi audiate în calitate de martor. La descinderi, au participat și luptători ai Serviciul pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița și criminaliști, iar la activitățile de cercetare penală au asistat și doi polițiști din Marea Britanie, membri ai echipei comune de anchetă. În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.