14.01.2022 00:19

Protocol semnat pentru noile Centuri de la Târgoviște, Pucioasa și Fieni

Protocol semnat pentru noile Centuri de la Târgoviște, Pucioasa și Fieni
Galerie foto

*Protocolul de colaborare a fost încheiat cu CNAIR pentru implementarea proiectelor privind Inelul 2 de Centură al Municipiului Târgoviște și Centura ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni. Investițiile se ridică la circa 305 milioane de euro

 

Veste excelentă pentru infrastructura rutieră a județului Dâmbovița! Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat ieri protocolul de colaborare cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru implementarea proiectelor privind Inelul 2 de Centură al Municipiului Târgoviște și Centura ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni. Investițiile se ridică la circa 305 milioane de euro.

,,La prima oră a dimineții (n.n. joi, 13 ianuarie 2022), am semnat protocolul de colaborare cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru implementarea Inelului 2 de Centură al municipiului Târgoviște și a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni. Cele două investiții se ridică la 1.509.651.529,79 lei - 304.980.107,02 euro! Așa cum le-am promis dâmbovițenilor, dezvoltarea infrastructurii rutiere este prioritară pentru mine și echipa Consiliului Județean. Este încă un pas important pentru transformarea județului Dâmbovița din toate punctele de vedere: dezvoltare teritorială și creștere economică, noi oportunități pentru mediul privat, decongestionarea traficului rutier și siguranța în trafic. Mulțumesc întregii echipe de la Consiliul Județean Dâmbovița, tuturor consilierilor județeni, colegilor parlamentari și ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, cel care a înțeles cât de importante sunt aceste noi drumuri pentru județul nostru. Protocolul va reglementa modul de colaborare interinstituțională în vederea realizării acestor viitoare artere rutiere extrem de importante pentru dezvoltarea județului nostru”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Inelul 2 de Centură al municipiului Târgoviște: ,Lungimea totală a traseului este de 15,28 km. Vom avea 4 benzi, câte 2 pe sens, iar fiecare bandă va avea 3,5 m lățime. Zona dintre cele două sensuri va fi delimitată cu parapete de tip semigreu de 3 m lățime. Ca suprafață a drumului, inclusiv bretele, vorbim de 392.840 mp. Drumul de centură va avea 2.400 de metri de poduri și pasaje care, însumate, au suprafața de 60.000 mp. Inelul 2 de Centură al Municipiului Târgoviște va fi prevăzut cu 5 intersecții amenajate cu sensuri giratorii sau noduri rutiere, o turbogirație la intersecția cu DN 71, 9 pasaje rutiere și 3 poduri peste cursurile de apă pe care le întâlnește.

Inelul de centură al orașelor Pucioasa și Fieni: Acest drum are o lungime 15,13 km. Și aici am prevăzut 4 benzi, câte 2 pe sens, iar fiecare bandă va avea 3,5 m lățime. Zona dintre cele două sensuri va fi delimitată cu parapete de tip semigreu de 3 m lățime. Drumul de ocolire al celor două orașe are prevăzute 8 pasaje, 7 poduri și o punte pietonală, a precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

 

 

 

Violeta Stanciu