12.01.2018 00:19

Proteste primejdioase…

Proteste primejdioase…
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


…au început deja să neliniștească țara. Semne bune anul 2018 nu are. Chiar dacă pretextul oferit de noile legi ale justiției nu mai pare convingător pentru opinia publică, totuși, același pretext subțire îi mână în luptă pe niște protestatari care perorează că, de fapt, au ieșit în stradă ca să combată fioroasa corupție valahă. Și dacă sunt întrebați cum devine cazul, schimbă macazul pe direcția celor șapte ambasadori extraordinari și plenipotențiari, ăia de au semnat furioși un memoriu, deunăzi, împotriva majorității parlamentare PSD/ALDE care a inițiat și votat legile justiției despre care spun zișii ambasadori că, după știința lor diplomaticească, îi vor „albi” pe corupții acestei majorități. Se impune aici o necesară deconspirare. Acești trimiși diplomatici s-au vârât precum musca-n lapte și, în loc să-și vadă bârnele din propriii ochi arată bățul din ochii românilor. Uite, avem și un exemplu de un penibil perfect. Doamna ambasador a Regatului Olandei, regat care prin tertipuri dubioase vrea, zor-nevoie, să pună mâna, rectific, să-și vâre în propriul sabot marele port Constanța, doamna ambasador deci e în strâns prieteșug, benchetuind împreună, cu penali sadea din cloaca corupților meleagului mioritic. Na, cucoană, că ți-ai ofilit laleaua! După câte am aflat, faimoasa Comisie de la Veneția nu prea vede unde-s mișculațiile antidemocratice și contra statului de drept din noul pachet al legilor justiției. Atunci care mai este justificarea protestelor ilegale din stradă? Dacă nu cumva, așa cum a sesizat corect Alina Mungiu-Pippidi – pe care n-o prea frecventez, dar este un analist politic atent –, aceste mișcări de protest sunt puse la cale cu insidioasă și diabolică premeditare pentru a produce o haotică destabilizare a statului român. Și se pare că în acest joc își joacă rolul dictat din afară de forțe potrivnice României chiar herr Klaus Werner Iohannis. Bănuiala stăruie mai demult. În anul în care ar trebui să fim mai uniți ca oricând – e doar anul Centenarului Marii Uniri – sunt forțe potrivnice care ne doresc, încurajând-o, dezbinarea. Cine dezbină, și stăpânește, nu?