20.09.2017 00:20

Proteste ample în Sănătate

Proteste ample în Sănătate
Galerie foto

* Până pe 30 septembrie, se vor trimite memorii cu revendicările sindicale din sănătate la instituțiile publice și parlamentarii din fiecare județ z În zilele de 2, 4 și 6 octombrie, vor avea loc pichetări la Ministerele Muncii, Finanțelor și al Sănătății, iar în cazul eșecului negocierilor, se anunță pentru data de 19 octombrie un marș urmat de miting, tot în București z În funcție de rezultatele acestor acțiuni sindicale, se va decide dacă va fi declanșată greva generală în sistemul sanitar

VIRGIL VOINESCU


În primele zile ale lunii octombrie a.c., sindicaliștii Sanitas Dâmbovița anunță declanșarea unor acțiuni de protest, nemulțumiți de problemele care, la acest moment, împiedică funcționarea normală a sistemului de sănătate și de asistență socială, dar și de tratamentul discriminatoriu instituit de guvernanți în privința salarizării. Potrivit liderului Sanitas Dâmbovița, Claudiu Barbu, situația personalului din sistemul sanitar și din asistența socială, inclusiv a personalului TESA, a fost discutată în Consiliul Național al Federației Sanitas și s-a decis că o măsură care poate relansa dialogul cu Guvernul este declanșarea protestelor. Liderul sindical a spus că forul de conducere Sanitas a hotărât ca, în cadrul programului revendicativ, organizațiile membre ale Federației Sanitas să înainteze memorii instituțiilor publice de la toate nivelele, în perioada 15-30 septembrie, acțiune care va avea loc și în județul Dâmbovița, pentru a arăta problemele din sistem.

„Nu numai că nu vom câștiga cei 25% care s-au promis începând cu 1 ianuarie 2018, colegii noștri vor avea de pierdut la nivelul veniturilor totale”

„Pe plan local, și noi vom solicita Comisiei de dialog social de la nivelul Prefecturii, Consiliului Județean și vom înmâna solicitările noastre inclusiv parlamentarilor dâmbovițeni și-i vom ruga să discute aceste probleme la nivel național și să încerce să schimbe puțin câte ceva din cele semnalate de noi. Dacă până la data de 30 septembrie a.c. nu se va întâmpla nimic, în zilele de 2, 4 și 6 octombrie, vor avea loc trei pichetări consecutive la ministerele cu care noi suntem în discuții și negocieri, ca și parteneri de dialog social, respectiv: Muncii, Finanțelor și, în ultima zi, la cel al Sănătății. Chiar dacă vor fi negocieri destul de dure, și cu siguranță vor fi, și chiar dacă vom ajunge la un consens de moment, nu vom ceda. În 19 octombrie a.c., seria protestelor va continua cu un miting urmat de marș, după care Consiliul național se va întruni și va decide dacă vom începe sau nu greva generală în sistemul sanitar. De data aceasta, drama este foarte mare. Dacă în anii trecuți nu câștigam nimic, dar rămâneam cu aceleași venituri, acum salariații vor pierde. Concret, nu numai că nu vom câștiga cei 25% care s-au promis începând cu 1 ianuarie 2018, colegii noștri vor avea de pierdut la nivelul veniturilor totale. Va fi situația care nu va putea fi trecută cu vederea”, a adăugat Claudiu Barbu. Revendicări sindicale Principalele revendicări ale sindicaliștilor sunt: eliminarea plafonului de 30% pentru acordarea sporurilor specifice care, dacă va fi aplicat, va duce la scăderea veniturilor actuale ale angajaților, acordarea sporurilor pentru condițiile de muncă întregului personal din sănătate și asistență socială, inclusiv personalului tehnic și administrativ, aplicarea integrală a creșterilor salariale pentru toți angajații din sănătate și asistență socială începând cu 1 martie 2018, renunțarea la transferul contrubuțiilor sociale de la angajator la angajat, câtă vreme aceasta se traduce, în sectorul public, prin anularea creșterii salariale de 25% prevăzută de lege și acordarea tichetelor de masă pe tot parcursul anului 2018. „Aceste solicitări au fost cerute în repetate rânduri în negocierile cu reprezentanții ministerelor. Din păcate, una am discutat și am negociat și alta a apărut inclusiv în Legea 153 din iulie, care se referă la salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, a mai precizat liderul Sanitas Dâmbovița, Claudiu Barbu.