19.02.2018 00:15

Protest la Cotroceni

Protest la Cotroceni
Galerie foto

Un protest împotriva președintelui Klaus Iohannis s-a desfășurat sâmbătă după amiaza, în fața Palatului Cotroceni, printre participanți numărându-se și deputatul PSD Liviu Pleșoianu, care și-a exprimat nemulțumirea că șeful statului „o acoperă” pe Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție. La manifestație au participat aproximativ 100 de persoane care au scandat „Iohannis și DNA au distrus Justiția” sau „DNA, fără cucuvea”. O parte dintre manifestanți au adus cu ei portocale. Cei prezenți au fluturat steaguri tricolore și au solicitat demisia președintelui. De asemenea, unii dintre ei țineau în mână portocale. La manifestație a participat și fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, care a spus că a venit la protest să își apere drepturile, „așa cum fiecare cetățean român trebuie să o facă”. Protestatarii anti-prezidențiali au primit răspuns din partea câtorva persoane aflate pe trotuarul opus al străzii, care au cântat imnul național și au scandat, la rândul lor, lozinci precum „PSD, ciuma roșie” sau „Nu vrem să fim conduși de hoți”. Aceștia au avut asupra lor o portavoce cu ajutorul căreia au încercat să intre în dialog cu cei care manifestau împotriva lui Iohannis. De asemenea, au fost prezente și câteva persoane care o susțin pe Laura Codruța Kovesi, printre care și jurnalistul Mălin Bot. Protestul organizat la Cotroceni împotriva președintelui Klaus Iohannis și a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, s-a încheiat în jurul orei 19,00, după aproximativ patru ore.