06.10.2015 00:19

Prost e cine plătește la buget?

Prost e cine plătește la buget?
Galerie foto

ALINA MAVRODIN VASILIU


O măsură extraordinară vrea să ia guvernul și pentru despovărarea firmelor. Uraaa! Ca noi și-or mai fi strigat-o mulți și înainte de vestea asta bună, fiindcă, vorba bancului, ura o aveam în suflet față de ticăloșiile fostelor guvernări zise de dreapta care au pus pe dric mediul de afaceri românesc.

N-a contat decât „dreapta lor”, cu care furau bugetele alimentate cu jertfă din dreapta noastră plată a dărilor. Este o socoteală pe care și-au făcut-o cu vârf și îndesat atunci când guvernele lui Boc 1, 2, 3, 4… au umflat TVA-ul la 24%, cu dreapta din Cotroceni, au introdus impozitul forfetar cu aceeași dreaptă care a omorât mii de firme mici, în timp ce dreptele care propăvăduiau austeritatea intrau până la umăr în bugetele publice ca să alimenteze apoi clanurile dreptei-interlope abonate la milioane, zeci de milioane și chiar sute de milioane de euro. Genocid economic în mediul privat românesc! Peste el s-a mai suprapus, ca-n cazul unora dintre noi, și genocidul politic la comanda mafioților care au dictat asasinarea firmelor neîncolonate în armata propagandei transpartinice. Despre genocidul social, ce să mai vorbim, că am tot vorbit și scris.

Acum mă leg cu vorba de cel economic, dacă tot și-a amintit actualul guvern că majorările salariilor pentru bugetari și a salariului minim pe economie trebuie cuplate și cu măsuri pentru mediul privat, unde nu statul, ci patronul firmei plătește salariile. Numai că, ce să vezi, ce-am aflat mă enervează, chiar mai rău decât dacă nu s-ar fi întâmplat. Concret, măsurile guvernului pentru mediul privat se fac cu… dublă măsură, favorizate fiind, în principal, firmele care nu și-au plătit datoriile la stat. Concluzia mea? Patronul care și-a achitat dările la stat, ajungând la condiția de slugă la buget, a fost prostulpro știlor! De parcă mi-ar fi auzit „gândurile”, ce-i drept publicate și-n trecut în acest ziar când, de-atâta supărare, chemam patronatele la o grevă fiscală, ete că ni se dete și nouă, ăstora care picăm mereu de fraieri, o veste mângâietoare.

Cică dacă o să fim în continuare cuminți și repede plătitori de biruri la stat, „se va încerca să se găsească o soluție” și pentru noi. Cică una de reducere a taxelor. Pe bune? N-am înțeles cum vine asta! Vă place? Mie nu, deloc! Adică stați să vă rezum ce-am înțeles eu din vestea asta: pentru cei care au datorii vechi la stat guvernul declară ferm că vrea să-i ierte de ele dintr-un condei, în timp ce pentru cei care au fost buni platnici, același guvern folosește reflexivul, anunțând că „se încearcă găsirea unor soluții pentru reducerea taxelor”. Cu toată dragostea, vorba aia, dacă n-am înțeles eu greșit, înseamnă că pot lăsa deja scris aici că anunțatele măsuri guvernamentale pentru „însănătoșirea fiscală” din mediul privat vor crea mari nemulțumiri și vor adăuga noi frustrări la cele deja existente.

Uite, eu propun, de la Târgoviște, o măsură pe care o consider echitabilă, și anume ca guvernul să hotărască o sumă egală pe cap de firmă datoare la stat pe care s-o șteargă din contul vechilor datorii, urmând ca aceeași sumă să fie redusă din plata viitoarelor impozite, tot pe cap de firmă, dovedită însă ca bună platnică la bugetul statului. Altfel, actualul guvern, în bunele sale intenții declarate pentru mediul privat, nu va face decât să fie mumă cu cei care au fost răuplatnici și ciumă cu cei care au făcut eforturi supraomene ști pentru a se achita de obligațiile fiscale, devenind sclavii propriilor afaceri doar pentru a menține niște amărâte de locuri de muncă, prost plătite și acelea. Păi, de unde, Doamne iartă-mă, să plătească un patron salarii mai mari, inclusiv pe cele minime pe economie recent majorate de guvern, dacă peste 60% din veniturile firmei le virează patronul bun-platnic la bugetul statului? În final prevăd că mesajul public va fi: Prost a fost cel care și-a plătit dările la buget! Și deștept cel care le-a fentat, știind, probabil, că i le va ierta guvernul!

www.alinamavrodin.ro