04.12.2019 00:16

Propuneri pentru îmbunătățirea procesului electoral

Propuneri pentru îmbunătățirea procesului electoral
Galerie foto

VIOLETA STANCIU


Cele două runde de alegeri, respectiv europarlamentarele și prezidențialele, programate pentru acest an, s-au încheiat, acum urmează pregătirile pentru celelalte două runde care vor avea loc anul viitor... localele și parlamentarele! Pentru ca următoarele procese electorale să se desfășoare în condiții mult mai bune, președintele Biroului Electoral Județean (BEJ) Dâmbovița, jud. Narcis Erculescu, care a ocupat această funcție la alegerile prezidențiale consideră că ar trebui să se renunțe la folosirea listelor electorale pe hârtie... și că ar trebui să se treacă la semnarea pe tableta folosită în secția de votare astfel încât să fie generate toate listele electorale automat. „Legat de eventuale îmbunătățiri ale procesului electoral cred că ar trebui să se renunțe și în țară la folosirea listelor electorale pe hârtie. Dacă tot se folosește acest sistem informatic, de monitorizare a prezenței la vot, ar trebui și în țară să se treacă la semnarea pe tableta folosită în secția de votare, astfel încât să fie generate toate listele electorale automat, informatic, ele putând fi preluate în timp real inclusiv de către Biroul Electoral Central (BEC). Aceste sugestii vor fi transmise la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), pentru că aceasta este în măsură să facă propuneri de modificare a legislației în materie electorală”, a declarat,în cadrul unei conferințe de presă, judecătorul Narcis Erculescu, președintele BEJ Dâmbovița la alegerile prezidențiale, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Dâmbovița. Din „culisele”... BEJ Dâmbovița De la Narcis Erculescu am aflat și câți angajați lucrează în cadrul acestor birouri electorale din județul Dâmbovița, dar și faptul că aceștia nu prea se înțeleg între ei... „La Biroul Dâmbovița sunt 4 angajați, iar la nivelul filialei încă 2 angajați, însă ce am constatat este că există o stare conflictuală între conducătorul filialei Dâmbovița și angajații din cadrul Biroului. Cumva s-a încercat și exportarea acestei stări conflictuale în cadrul Biroului Electoral Județean, dar am stopat această chestiune. Problemele pe care le au trebuie să și le rezolve în interiorul instituției. Au fost tot felul de acuze reciproce...”, a mai menționat președintele BEJ Dâmbovița de la ultimele alegeri, Narcis Erculescu.