29.07.2022 00:15
Propovăduind lumina, vindecăm sufletele bolnave!
Fragmentul din Sfânta Evanghelie pe care îl citim la Sfânta Liturghie în Duminica a VII-a după Rusalii înfățișează două vindecări miraculoase, săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos, asupra a doi orbi și unui mut. Cu toate că Sfântul Evanghelist Matei prezintă foarte succint aceste minuni, pericopa evanghelică conține multe și profunde înțelesuri, deosebit de folositoare vieții noastre duhovnicești.
În prim-plan este prezentată vindecarea a doi orbi care, auzind de minunile săvârșite de Mântuitorul, Îl urmăreau și Îi cereau cu insistență să-i vindece. Ca și în alte cazuri, Mântuitorul Iisus Hristos evidențiază importanța credinței în primirea vindecării. “Credeți că pot să fac Eu aceasta?”, îi întreabă Hristos Mântuitorul pe cei doi orbi care doreau cu atâta înflăcărare să se vindece. Iar ei au răspuns: “da, Doamne!”. “După credința voastră, fie vouă”, le spune Iisus, și în clipa aceea “s-au deschis ochii lor”.
După vindecarea celor doi orbi din Capernaum, ne spune Evanghelia, îndată “au adus la Dânsul pe un om mut, având diavol. Și fiind scos afară diavolul, a grăit mutul”.Vedem că Mântuitorul Iisus Hristos Se comportă diferit în cele două vindecări consecutive. El așteptă mărturisirea credinței, în cazul celor doi orbi, înainte de a-i vindeca, dar nu și de la mutul demonizat, care a fost tămăduit de îndată ce a fost adus la Sine. Mântuitorul nu cere mutului demonizat să-și exprime credința, pentru că acesta nu mai era în toate facultățile psihice și sufletești, nu mai gândea și nu mai era responsabil el însuși de ceea ce făcea, ci era condus de duhul cel rău care pusese stăpânire pe el. Ca și în alte situații evanghelice similare (cf. Matei 8, 28-34), vedem drama omului stăpânit de diavolul, căruia i-au fost confiscate gândirea, vocea, voința, fiind stăpânit tiranic de demon. Din acest motiv, Mântuitorul Iisus Hristos n-a mai așteptat mărturisirea credinței de la mutul demonizat, ci, cu iubirea Sa mult milostivă, i-a redat sănătatea trupească și sufletească. În acest caz, a fost suficientă credința și dragostea de aproapele a celor care l-au adus pe mutul demonizat la Iisus și care au crezut că El îl poate vindeca. După vindecarea celor doi orbi, Mântuitorul Hristos “le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeți, nimeni să nu știe”. Dar ei, “ieșind, L-au vestit în tot ținutul acela”. Vedem, așadar, cum, mai întâi, Mântuitorul cere credință celor doi orbi, iar apoi, după ce i-a vindecat, le poruncește să nu trâmbițeze, să nu se laude cu vindecarea, nici să nu-L laude pe El ca fiind vindecător. De ce a făcut aceasta? Ca să ne dea nouă pildă ca, după ce săvârșim binele, să nu ne lăudăm, nici să așteptăm laude de la oameni pentru binele pe care l-am făcut altora.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să simțim bucuria și chemarea sfântă de a fi mâinile iubirii lui Hristos, care ajută pe semenii noștri aflați în suferință, în necazuri, în singurătate și în deznădejde!
Pr. Flaviu Movileanu, Parohia Stolnicu din Târgoviște