03.08.2015 00:16

"Promovarea turistică a bisericilor medievale", la final de proiect


Galerie foto

❚ Au fost vizate Mitropolia Târgoviștei, Biserica Sf.Nicolae Andronești, Biserica Sf.Gheorghe și Biserica Albă

VIRGIL VOINESCU


Primăria Municipiului Târgoviște a organizat la sfârșitul săptămânii trecute, în Sala Florentină a instituției, reuniunea de închidere a proiectului „Promovarea turistică a bisericilor medievale sec.XVI din Târgoviște”, în cadrul unei conferințe de presă. Participanți au fost viceprimarul Târgoviștei - Cosmin Bozieru, consilierul Adrian Baicu de la cabinetul primarului, precum și membrii echipei de implementare, moderator fiind jurist Silvia Stanca, asistent manager.

Proiectul a vizat patru biserici, respectiv Mitropolia Târgovi ștei, așezământ reconstruit pe temelia unei biserici de secol XVI, Biserica Sf.Nicolae Andronești, Biserica Sf.Gheorghe și Biserica Albă. Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2007-2013. Autoritatea locală are în vedere, prin promovarea acestor proiecte, să reliefeze importanța mănăstirilor și bisericilor, întrucât Târgoviștea are toate atuurile pentru a căpăta amploare ca sector economic, ținând cont de potențialul turistic de care dispune.

Potrivit asistentului manager Silvia Stanca, proiectul urmărește extinderea sezonului turistic pe tot parcursul anului, crearea condițiilor pentru practicarea mai multor forme de turism, respectiv turism ecumenic, turism festivalier, dar și creșterea numărului de turiști.

„Considerăm că promovarea turistică prin acest proiect va avea un impact național, contribuind la dezvoltarea turismului intern, deoarece pe harta turistică a României vor fi înscrise noi obiective cu destinații turistice, mai ales în ce privește turismul cultural și ecumenic”, a mai spus Silvia Stanca.