23.06.2020 00:18

Promovabilitate de peste 71% la Evaluarea Națională

Promovabilitate de peste 71% la Evaluarea Națională
Galerie foto

V.A.


Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 2 - 27 iunie 2020. Situația statistică generală arată că dintre cei 160.468 candidați prezenți, 135.101 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76.10%. Dintre aceștia, 839 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece). La nivelul județului Dâmbovița, 71,37% au obținut medii mai mari sau egale cu 5. Dintre aceștia 20 de elevi au încheiat cu media generală 10 (zece), dintre care cei mai mulți (7) de la Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu” și un elev din mediul rural – Școala Gimnazială Brezoaele. La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5(cinci) (81.81%), iar 122 candidați au fost notați cu 10 (zece). La proba de Matematică, 62,6% din candidați au note peste sau egale cu 5(cinci), iar 58 candidați au obținut nota 10 (zece). Un elev din Târgoviște a fost eliminat la proba de la disciplina matematică din cauza deținerii telefonului mobil, lucrarea acestuia fiind notată cu 1. „Sunt sigur ca exprim părerea tuturor colegilor mei atunci când spun că suntem bucuroși că în condiții cu totul speciale rezultatele elevilor noștri au fost sensibil mai bune decât în anul precedent. Ne bucurăm și pentru faptul că nu au fost situații deosebite, iar mobilizarea colegilor în acest context a fost una foarte bună”, a declarat prof. ION Sorin , inspector școlar din cadul ISJ Dâmbovița. Contestațiile pot fi depuse începând de ieri, în intervalul orar 16:00 - 19:00, până astăzi, marți, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 - 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/ reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie. Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.