25.01.2016 23:25

Promisiuni ministeriale pentru drumuri și poduri dâmbovițene

Promisiuni ministeriale pentru drumuri și poduri dâmbovițene
Galerie foto

❚ Președintele CJD, Adrian Țuțuianu, și deputatul PSD, Ionuț Săvoiu, s-au întors cu tolba plină, deocamdată, cu promisiuni ❚ Astfel, există promisiunea alocării sumelor necesare, prin Compania Națională de Investiții, pentru repararea a trei tronsoane de drumuri degradate din județ, și anume Târgoviște- Pucioasa-Fieni-Sinaia, Bâldana- Titu și Târgoviște-Câmpulung Muscel ❚ Totodată, pentru a doua etapă de reparații la podul de la Viișoara se vor acorda finanțările necesare, iar peste Bizdidel, la intrarea în Pucioasa, se va construi un pod provizoriu, în paralel cu reparațiile la podul actual, aflat deja în restricții de circulație

ANA MARIA POPESCU

 


 

Anul 2016 a demarat cu promisiuni importante pentru județul Dâmbovița, venite din partea Ministerului Transporturilor! Pentru a fi convins că „schimbarea de macaz” de la conducerea Ministerului nu va da peste cap proiectele de investiții planificate pentru acest an pe linia de infrastructură rutieră și nu numai, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, împreună cu deputatul PSD de Dâmbovița, Ionuț Săvoiu, au solicitat o întâlnire cu noua echipă tehnocrată de la Ministerul Transporturilor în vederea discuțiilor despre viziunea investițională pentru acest an și pentru a vedea dacă proiectele dâmbovițene se regăsesc în planurile șefilor de la Transporturi. Vestea bună este că județul se regăsește printre prioritățile Ministerului, iar în acest an vor fi finanțate o serie de investiții extrem de importante pentru Dâmbovița.

Vești bune de la Ministerul Transporturilor

Potrivit președintelui Consiliului Județean, Adrian Țuțuianu, Ministerul a dat asigurări că, prin Compania Națională de Investiții, județul va primi o sumă importantă de bani cu destinația lucrări de reparații pe trei tronsoane de drumuri degradate. Autoritățile administrative județene pot sta liniș- tite și în ceea ce privește podul de la Vii- șoara, acesta va primi finanțare și pentru cea de-a doua etapă de lucrări, iar în ceea ce privește podul peste pârâul Bizdidel, de la intrare în orașul Pucioasa, vor începe și aici o serie de lucrări în acest an, în sensul că se va demara construcția unui pod provizoriu, soluție găsită și tranșată încă de pe vremea fostului ministru al Transporturilor din Guvernul Ponta.

„Am avut o întâlnire cu ministrul Transporturilor în care am discutat despre județul Dâmbovița și despre nemulțumirile pe care le avem legat de investițiile care sunt planificate în anul 2016. A fost o întâlnire foarte bună, sper să fie urmată acum de alocările corespunzătoare. Avem promisiunea ministrului (n.n. Marian Dan Costescu) că vom primi o sumă consistentă necesară efectuării lucrărilor de reparații pe tronsonul Târgoviște-Pucioasa- Fieni-Sinaia și, de asemenea, pe tronsonul Bâldana-Titu și Drumul Național Târgoviște-Câmpulung Muscel. A doua promisiune pe care ne-a făcut-o este aceea că va intra în etapa a doua lucrarea de la podul de la Viișoara, acolo unde lucrările sunt avansate, iar la 15 februarie, cel târziu 1 martie, în funcție de cum va fi vremea, etapa întâi va fi finalizată, podul pus în siguranță. Este nevoie de o alocare financiară pentru etapa a doua, care este în procedură de achiziție publică. De asemenea, am primit promisiunea că podul de peste Bizdidel, de la intrarea în Pucioasa, va intra de asemenea în programul Companiei de punere în siguranță și reabilitare, se va construi un pod ocolitor, un pod provizoriu, așa cum am stabilit cu fostul ministru la întâlnirea de anul trecut”, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița.