17.11.2016 00:18

Proiectele pentru accesarea fondurilor europene, prioritate zero

Proiectele pentru accesarea fondurilor europene, prioritate zero
Galerie foto

❚ Personalul instituției s-a „specializat”, în această perioadă, pe submăsurile 6.1 „Instalarea tinerilor fermieri” și 6.3 „Dezvoltarea fermelor mici” ❚ În anul 2016, au fost depuse 62 de cereri de finanțare, cu o valoare de peste 1.200.000 de euro, pe submăsura „Instalarea tinerilor fermieri”, iar pe submăsura 6.3 „Dezvoltarea fermelor mici” – deocamdată 8, cu o valoare de 320.000 de euro ❚ Pentru toate proiectele depuse pe submăsura 6.1 s-au făcut conformitatea și eligibilitatea, deci teoretic beneficiarii ar trebui să primească și finanțare

Interviu cu ing. Ioan Morar, directorul interimar al Camerei Agricole Dâmbovița

VIOLETA STANCIU


Rep.: Sunteți autorizați pe scrirea de proiecte în vederea accesării fondurilor europene din domeniul agricol. Ce proiecte sunt de actualitate în momentul de față la Camera Agricolă Dâmbovița și în ce stadiu se găsesc acestea?

- Camera Agricolă Județeană Dâmbovița are mai multe direcții de activități, chiar foarte multe. Cea mai importantă este elaborarea de proiecte pe fonduri europene. Noi, ca instituție, ne-am axat în mod special pe două submăsuri, respectiv 6.1 „Instalarea tinerilor fermieri” și 6.3 „Dezvoltarea fermelor mici” și mai puțin pe proiecte de investiții, pentru faptul că nu avem înglobate în echipa noastră de proiectare și alte specializări, decât cele agricole. De exemplu, în cazul proiectelor de investiții, intervin, automat, construcții și devize și este mai complicat... Nu ar fi foarte complicat dacă am avea specialiști în domeniu. De aceea mergem pe ce avem noi în organigramă, respectiv pe cele două submăsuri (6.1 și 6.3) și ne adresăm în special micilor producători agricoli, care de fapt sunt majoritar ca pondere.

Rep.: Câte proiecte s-au depus în cursul acestui an și câte urmează să mai depuneți?

- Până în momentul de față, și mă refer la anul 2016, am depus 62 de cereri de finanțare. Deci 62 de proiecte cu o valoare de peste 1.200.000 de euro, iar marea majoritate a proiectelor sunt pe submăsura 6.3 „Dezvoltarea fermelor mici”. Pe submăsura 6.1 „Instalarea tinerilor fermieri” avem mai puține proiecte, doar 8, cu o valoare de 320.000 de euro. Avem în lucru încă trei cereri depuse de beneficiar și sperăm să mai depunem încă 10 proiecte până la data de 15 decembrie a.c.

Rep.: Toate proiectele sunt conforme?

- Toate proiectele depuse pe submăsura 6.1 sunt deja în regulă, în sensul că s-au făcut conformitatea și eligibilitatea. O parte dintre ele au fost declarate eligibile, dar nu s-a făcut încă selecția lor la nivel național, urmează să se facă în perioada următoare. Atâta timp cât au fost date notificările, au fost rezolvate notificările transmise de către colegii de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, înseamnă că nu sunt probleme. Plus că s-au depus în perioada sau în lunile cu punctajul pe care trebuia să-l aibă (cel puțin punctajul minim), stabilit în luna respectivă, fiindcă începând din mai când aveam un prag de calitate de 75 de puncte, pe urmă, în fiecare lună, se depuneau proiectele care îndeplineau un anumit prag, scăzând de la 75 câte 10 puncte în fiecare lună, până când se epuiza fondul alocat.

Rep.: Deci oamenii trebuie să intre în posesia acestor bani?

- Absolut! Sperăm ca toate proiectele depuse de noi să fie finanțate, pentru că nu am avut probleme cu ele.

Rep.: Există un termen limită de primire a sumelor respective?

- Cred că prima finanțare s-ar putea să fie la începutul anului viitor.

Rep.: Fermierii respectivi trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a intra în acest program de finanțare?

- Sigur că da. Pentru orice submăsură, pentru orice proiect prin fonduri europene sunt niște condiții pe care trebuie să le îndeplinească obligatoriu. Se numesc chiar condiții de eligibilitate pentru a depune proiectul. Cele două submăsuri de care v-am vorbit nu sunt submăsuri de investiții, ci de sprijin financiar, ele nu vin cu cofinanțare. Deci sunt măsuri de sprijin financiar cu o sumă forfetară. Pentru dezvoltarea fermelor mici suma maximă este, de fapt o sumă unică, de 15.000 de euro, alocată în două tranșe, pe perioada de 5 ani de implementare (75% după ce se semnează decizia de finanțare și 25% după ce-și rezolvă toate condițiile stabilite prin ghid, în termen de maxim 33 de luni stabilite prin planul de afaceri când primesc tranșa a doua). În cazul submăsurii „Instalarea tinerilor fermieri”, suma de sprijin financiar este de 40.000 – 50.000 de euro, în funcție de mărimea exploatației.

Rep.: Până la ce dată se mai pot depune proiecte?

- Submăsura 6.3 „Dezvoltarea fermelor mici” este în derulare până la mijlocul lunii decembrie, pentru că s-a prelungit perioada de depunere a proiectelor. În mod normal trebuia să se încheie pe 31 octombrie a.c., dar pentru faptul că nu s-au depus proiecte pentru toată suma alocată, s-a prelungit perioada. Ce este nou la acest PNDR (Programul Național de Dezvoltare Rurală) 2014 – 2020 este că e sesiune deschisă. Adică începe în luna mai și ține până la sfârșitul lunii octombrie, este o sesiune continuă, spre deosebire de celelalte care erau lunare.