07.07.2021 00:16

"Proiectele COST și DN71 au fost rase într-o zi"


Galerie foto

❚ Dacă ministrul Transporturilor va finaliza DN 71, varianta prin afara localităților, până în 2024, va primi o diplomă de onoare, se angajează, sceptic, liderul PNL Virgil Guran ❚ ,,Eu îi fac diplomă de onoare. O să vorbesc și la CJD și la Prefectură să-l chemăm să-i facem o diplomă și să-l felicităm că a făcut acest drum”

 

VIOLETA STANCIU


Președintele PNL Dâmbovița, senatorul Virgil Guran este hotărât să-i facă o diplomă de onoare și săl felicite așa cum se cuvine pe actualul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, dacă acesta va reuși să facă ceea ce a promis, adică să finalizeze DN 71, varianta prin afara localităților, până în anul 2024. Mai spune liderul liberalilor dâmbovițeni că își va cere și scuze pentru faptul că a spus, la un moment dat, că nu crede în acest proiect. ,,Proiectele la care am lucrat personal, pe perioada cât am fost consilier de stat, mă refer la COS Târgoviște și DN 71, au fost rase într-o zi. DN 71 se termina cam prin 2024, dacă mergeau lucrurile așa cum trebuie, pentru că la noi se întâmplă să se mai încurce treburile. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, în multe discuții pe care le-am avut cu el, mi-a zis că o să-mi demonstreze el că varianta aceasta, care, într-adevăr, dacă nu trece prin localități, este mai rapidă, mai în regulă, o să se termine tot în 2024. Dacă se întâmplă lucrul acesta, indiferent în postură voi fi, eu voi veni și o să-i spun «d-ul Drulă, vă rog să mă scuzați, am greșit când am spus că nu știți ce faceți, aveți dreptate, vă mulțumesc. Eu îi fac diplomă de onoare. O să vorbesc și la CJD și la Prefectură să-l chemăm să-i facem o diplomă și să-l felicităm că a făcut acest drum. Dacă nu, înseamnă că a făcut ceea ce au făcut mulți până acum, au venit, au început proiectul, l-au schimbat, l-au învârtit și uite așa avem autostrăzi pe hârtie de ne plictisim», a declarat președintele PNL Dâmbovița, senatorul Virgil Guran... la ultima conferință de presă de la PNL Dâmbovița.