14.06.2017 00:16

Proiect de 2,7 milioane lei pentru extinderea și modernizarea sediului primăriei

Proiect de 2,7 milioane lei pentru extinderea și modernizarea sediului primăriei
Galerie foto

ANA MARIA POPESCU


Administrația locală de la Băleni are o serie de proiecte ambițioase de dezvoltare a localității pe care vrea să le implementeze atât cu fonduri guvernamentale, europene, dar și cu bani de la bugetul propriu. Echipa de conducere a localității se luptă, pe toate căile, să rezolve cele mai stringente probleme ale localității, precum introducerea rețelelor de apă și canalizare, construirea unui dispensar uman, a unei grădinițe cu program prelungit pentru ca agricultorii să nu-și mai chinuie copiii prin piețele din țară pe unde își comercializează legumele, însă în același timp are în plan să remodernizeze și sediul administrativ al Primăriei.

Edilul comunei, Florea Mușat, ne-a declarat că și-a propus să extindă și să modernizeze sediul actual al Primăriei în așa fel încât acesta să se numere printre cele mai frumoase sedii administrative din județ. Sediul Primăriei a suferit transformări de imagine în urmă cu aproape 10 ani, numai că atunci, din cauza unui turn de telefonie, spațiile nu au putut fi extinse atât cât era nevoie. Primarul Florea Mușat vrea acum să îndrepte lucrurile, drept pentru care a întocmit un proiect de extindere și modernizare a Primăriei și speră să obțină fonduri, fie pe filieră europeană, fie guvernamentală, pentru a realiza acest proiect ambițios. Valoarea proiectului este de 2,7 milioane lei, bani cu care se va rezolva problema de spațiu cu care se confruntă în prezent unitatea administrativ teritorială.

„Avem un proiect pentru extinderea și dotarea primăriei. Atunci când am făcut sediul actual al Primăriei, în 2007-2008, aveam în fața clădirii un turn de telefonie care aparținea Romtelecom și nu am putut să mă extind mai mult cu sediul administrativ. Nu mi s-a dat voie să mă extind la momentul respectiv, iar turnul a fost dărâmat la vreo doi ani după ce am făcut clădirea Primăriei. Așa am fost nevoit să fac Primăria în felul cum este acum. Vrem însă să ne extindem încă pe atât și să modificăm etajul, nu o să mai avem capac, ci o să avem birouri, arhivă la etaj, spațiu verde... O să fie o clădire modernă. Vrem să facem și noi o Primărie mai frumoasă și mai modernă decât cea de la Comișani. Proiectul are o valoare de 27 de miliarde lei vechi”, ne-a declarat Florea Mușat, primarul comunei Băleni.