30.07.2021 00:20

Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) al CJD, turat la maxim!

Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) al CJD, turat la maxim!
Galerie foto

❚ Alte 15 primării au semnat ieri contracte de finanțare a lucrărilor cu președintele CJD, Corneliu Ștefan ❚ Situația la zi a proiectelor CJD a fost prezentată ieri de președintele instituției, Corneliu Ștefan în cadrul unei conferințe de presă


VIOLETA STANCIU


Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) continuă în ritm susținut. În cadrul unei conferințe de presă, care a fost organizată ieri, 29 iulie 2021, la sediul instituției, președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, a semnat - alături de primarii localităților Corbii Mari, Crângurile, Dobra, Gura Foii, Gura Șuții, Malu cu Flori, Mătăsaru, Poiana, Produlești, Pucheni, Răscăeți, Șelaru, Văleni Dâmbovița, Vlădeni și Vulcana- Pandele - contractele ce se vor derula în cadrul celui mai mare program de dezvoltare locală la nivel județean - PJDL, în perioada 2021 - 2024, coordonat și implementat de Consiliul Județean Dâmbovița în asociere sau parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale. În cadrul programului, se vor realiza investiții care se adresează nevoilor comunităților locale solicitante și vizează proiecte de reabilitare, modernizare și întreținere de drumuri, construcția de baze sportive și amenajarea de terenuri de sport, construirea de dispensare medicale, amenajarea de sisteme de colectare a apei pluviale, alimentare cu apă și canalizare, construirea de poduri, reabilitarea de centre civice și revitalizarea cinematografelor. Până la această dată au fost transmise și evaluate 61 de solicitări de finanțare, cu încadrare în majoritatea domeniilor specifice, din care, după procedura de evaluare, au fost aprobate prin hotărâri ale consiliului județean, 48 obiective de investiții pentru 35 de localități. Valoarea totală a investiției aferente celor 48 de obiective aprobate în cadrul PJDL este de 101.052.762 lei, din care contribuția CJD este de 45.278.446 lei, iar 55.774.317 lei - partea de cofinanțare a consiliilor locale. În cadrul aceleiași conferințe de presă, la care au participat și vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea, administratorul public al județului, Cristian Avanu, dar și secretarul general al județului Dănuț-Nicolae Popa-Stănescu, consilieri județeni, președintele Corneliu Ștefan a adus în atenția opiniei publice și alte subiecte importante pentru dâmbovițeni. Dintre acestea se află și semnarea cu Ministerul Transporturilor a protocoalelor aferente inelului 2 de Centură al Municipiului Târgoviște și inelului de centură ce vizează nordul județului, respectiv orașele Pucioasa și Fieni. „După cum bine știți, ieri (n.n. miercuri) a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Dâmbovița, cu 63 puncte pe ordinea de zi. Au fost și câteva puncte foarte importante, pe care le-am aprobat în unanimitate, așa cum am promis la începutul mandatului, pentru dâmbovițeni. Cele mai importante puncte pe ordinea de zi au fost legate de cele două protocoale cu Ministerul Transporturilor; am aprobat în cadrul CJD protocoalele trimise de Ministerul Transporturilor pentru cele două centuri ocolitoare, pe care le-am înaintat acum o lună ministerului și pe care, acum două săptămâni - eu, personal, împreună cu administratorul public, consilierii județeni și echipa tehnică din cadrul Consiliului Județean - le-am susținut în fața comisiei tehnice din cadrul ministerului. Am aprobat cele două protocoale pentru inelul 2 de centură al municipiului Târgoviște și pentru inelul de centură pentru cele două orașe din nordul județului, Pucioasa și Fieni. În cazul inelului de centură al municipiului Târgoviște, lungimea totală a traseului acestuia este de 15,28 km, pe patru benzi, câte 2 benzi pe fiecare sens, iar suprafața totală a drumului fiind de aproximativ 400.000 m2. Al doilea inel de centură aprobat ieri (n.n. miercuri) pentru orașele Pucioasa și Fieni, cu lungimea de 15,13 km, câte 2 benzi pe sens, un drum de ocolire pentru cele două orașe, cu 8 pasaje, 7 poduri și o punte pietonală. Tot săptămâna aceasta am depus la Ministerul Transporturilor studiul de prefezabilitate pentru centura orașului Găești. Săptămâna viitoare vom începe să lucrăm la caietul de sarcini pentru ambele centuri și vom scoate la licitație studiul de fezabilitate, cu termen maxim de realizare de 12 luni; în 2022, vom scoate la licitație proiectarea, PT-ul și execuția pentru aceste centuri ocolitoare. Neam asumat cel mai amplu program de dezvoltare al județului Dâmbovița. În afara centurilor enumerate, lucrăm astăzi la centura ocolitoare din sudul județului, care să plece din DN 71, zona Moara Nouă, să se intersecteze cu DN 7, și să avem o centură ocolitoare pentru cele două orașe din sud, Răcari și Titu”, a menționat Corneliu Ștefan.