11.02.2020 00:17

Profesorii dâmbovițeni, instruiți în afară

Profesorii dâmbovițeni, instruiți în afară
Galerie foto

❚ Nu mai puțin de 10 unități de învățământ din Dâmbovița au în derulare în acest an școlar programe europene prin care profesorii sunt trimiși să participe la activități din cadrul școlilor din afară, pentru îmbuntățirea calităților de predare


ȘTEFAN KHALIL


La ultima conferință de presă, inspectorul IȘJ Dâmbovița, prof. Sorin Ion, a vorbit despre proiectele europene aplicate de unitățile de învățământ din județ prin care cadrele didactice sunt trimise în afară pentru instruire. țintele principale sunt țările din nordul Europei, unde, potrivit inspectorului general Sorin Ion, instruirea profesorilor se face mult mai serios decât în țările mediteraneene, iar programul este mai riguros. Nu mai puțin de 10 unități de învățământ din Dâmbovița au în derulare în acest an școlar programe europene prin care profesorii sunt trimiși să participe la activități din cadrul școlilor din afară, pentru îmbunătățirea calităților de predare. Conducerea Inspectoratului Școlar Dâmbovița a punctat faptul că există și dezavantaje în derularea acestor programe. Inspectorul general, Sorin Ion, a declarat că se găsesc forte greu înlocuitori pentru profesorii care pleacă la instruire în afară, chiar dacă o fac doar pentru câteva zile. „Avem profesori care susțin cursuri de instruire în afară, prin proiectele implementate de unitatea de învățământ la care activează. Anul acesta, de exemplu, sunt organizate astfel de activități în țările nordice, unde profesorii participă la niște cursuri, cu un program foarte bine pus la punct. Aceste activități didactice sunt susținute numai în limba engleză. Aceste cursuri sun fie pentru formarea lor ca profesor, ori merg și participă la vizite de studio, în diferite școli. Stau și asistă, intervin și sperăm noi că pun în practică lucrurile bune pe care le învață acolo. De asemenea, chiar dacă să spunem că profesorul nu își dorește…tot se va schimba ceva în pregătirea, mentalitatea și abordarea lui și modul în care își va susțin lecțiile la clasă… va fi diferit. Aceste proiecte nu sunt susținute financiar de noi, sunt proiecte implementate de unitățile de învățământ. Județul nostru are numai de câștigat în urma acestor proiecte. Partea negativă a acestor proiecte este că se găsesc foarte greu înlocuitori pentru profesorii care pleacă, chiar dacă o fac pentru doar cinci zile să spunem, iată atunci când este găsit un înlocuitor în sfârșit, nu de fiecare dată acela este și cel mai potrivit. Anul acesta școlar, unitățile de învățământ care au aplicat pentru aceste proiecte sunt: Liceul Economic «Ion Ghica», Colegiul Național Cantacuzino, Colegiul Ienăchiță Văcărescu, care au trei astfel de proiecte în derulare, Liceul «Voievodul Mircea»,Școala Gimnazială Vulcana-Pandele. De asemenea, și unitățile de învățământ preșcolare își trimit cadrele didactice la instruire în afară. Este vorba de Grădinița numărul 1, la fel Grădinița numărul 13, cu multe educatoare tinere care sunt titulare. Mai sunt și Grădinița «Inocența», din Găești, Grădinița«Prichindel» din Pucioasa, și Grădinița Fieni”, a declarat inspectorul general al IȘJ Dâmbovița, Sorin Ion.