13.01.2017 00:25

Problemele sindicale din COS Târgoviște îi macină pe salariați

Problemele sindicale din COS Târgoviște îi macină pe salariați
Galerie foto

❚ „Salariații de la COS au cerut să afle adevărul privind problema sindicatelor care, la acest moment, sunt nereprezentative și nu vor putea să negocieze contractul colectiv de muncă, acesta urmând să expire în luna aprilie”, a precizat liderul CNS „Cartel Alfa” Dâmbovița, Nicolae Dragodănescu ❚ Totodată, liderii Confederației Sindicale „Cartel Alfa” și ai Federației Metarom doresc să afle motivele suspendării afilierii sindicatelor din metalurgia dâmbovițeană, motivele care au dus la pierderea reprezentativității sindicatelor din Combinatul de Oțeluri Speciale ❚ În funcție de rezultatul discuțiilor, cu votul salariaților, se dorește stabilirea posibilității organizării unui miting sindical cu tema „Deșteaptă-te române!”, scopul fiind alinierea în drepturi a salariaților COS cu ceilalți lucrători din industria metalurgică

VIRGIL VOINESCU


Pe 20 ianuarie a.c., salariații din cadrul Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște vor participa la o adunare generală organizată de Confederația Națională Sindicală (CNS) „Cartel Alfa”- filiala Dâmbovița la cererea angajaților Combinatului, pentru a clarifica o serie de probleme de natură sindicală. Potrivit liderului CNS „Cartel Alfa” Dâmbovița, Nicolae Dragodănescu, este o primă reuniune sindicală punctuală, ce va avea loc după program (ora 15.30), la Casa Sindicatelor Târgoviște și care va urmări să clarifice și să găsească soluții ce-i privesc pe salariații sindicaliști de la COS. Liderii Confederației Sindicale „Cartel Alfa” și ai Federației Metarom doresc să afle motivele suspendării afilierii sindicatelor din metalurgia dâmbovițeană din cadrul Metarom și al Confederației Cartel Alfa, motivele care au dus la pierderea reprezentativității sindicatelor din COS Târgoviște, lucru care a condus la imposibilitatea de reprezentare a salariaților în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă.

Totodată, în funcție de rezultatul discuțiilor, cu votul salariaților, se dorește stabilirea posibilității organizării unui miting sindical cu tema „Deșteaptă-te române!”, scopul fiind alinierea în drepturi a salariaților COS cu ceilalți lucrători din industria metalurgică. „La adunarea generală si-au anunțat participarea președintele CNS «Cartel Alfa», Bogdan Hossu și primvicepre ședintele Federației Metarom, Sandu Rus”, ne-a declarat liderul CNS „Cartel Alfa” Dâmbovița, Nicolae Dragodănescu, precizând că accesul în sală la ședință se face pe baza legitimației de salariat al COS Târgoviște. „Salariații de la COS au cerut să afle adevărul privind problema sindicatelor care, la acest moment, sunt nereprezentative și nu vor putea să negocieze contractul colectiv de muncă, acesta urmând să expire în luna aprilie a.c.”, a mai precizat liderul CNS „Cartel Alfa” Dâmbovița.