10.10.2018 00:25

Problemele din învățământ, departe de a fi rezolvate

Problemele din învățământ, departe de a fi rezolvate
Galerie foto

❚ „Din păcate, acea grilă de ierarhizare pe care o prevede Legea 153 arată cât interes sau mai bine spus dezinteres manifestă politicienii față de sistemul de învățământ”, a mărturisit prof. Emil Poamă, președintele SLI Dâmbovița

VIOLETA STANCIU

 


 

O majorare cu 20% a salariilor și vouchere de vacanță! Cam asta este tot ceea ce au obținut cadrele didactice în acest an, după punerea în aplicare a Legii 153 care privește salarizarea bugetarilor. Prof. Emil Poamă, președintele Sindicatului Liber Independent (SLI) Dâmbovița este de părere că încadrarea pe care a primit-o învățământul pe grila de ierarhizare a bugetarilor, unde sistemul educațional se află la mare distanță de cel sanitar, arată dezinteresul pe care îl manifestă politicienii față de sistemul de învățământ. „Din păcate, acea grilă de ierarhizare pe care o prevede Legea 153 arată cât interes sau mai bine spus dezinteres manifestă politicienii față de sistemul de învățământ. Vreau să vă spun că pe acea grilă de ierarhizare, de la 1 la 12, sistemul de învățământ se află în partea cea mai de jos având un procent de 2,7. Adică pe acea grilă de ierarhizare toate domeniile bugetare sunt puse pe o anumită poziție, procentual vorbind, iar învățământul se află departe... de domeniul sănătății. În sănătate lucrurile au fost altfel abordate și rezolvate. În învățământ, în afară de majorarea aceea de 20%, de la 1 martie, nu ne-au dat nimic altceva, și să mai zicem voucherele de vacanță. Nu mai vorbim că la personalul nedidactic nu s-a acordat nicio majorare. La fel s-a procedat și cu personalul contractual din inspectorate, din alte unități școlare, unde nu s-a primit niciun fel de majorare, cu toate trâmbițele doamnei ministru a Muncii, Olguța Vasilescu. În afară de asta unele drepturi au fost tăiate, e vorba de niște sporuri pe care le luau cei de Școala Specială, care le-au fost tăiate. Asta s-a întâmplat în învățământ, nu ce se laudă d-na ministru a Muncii. Deci problemele din învățământ sunt departe de a fi rezolvate”, ne-a declarat președintele SLI Dâmbovița, prof. Emil Poamă.