09.06.2022 00:18

Probleme cu lucrările pentru blocurile ANL din cartierul Sagricom

Probleme cu lucrările pentru blocurile ANL din cartierul Sagricom
Galerie foto

*Primarul Daniel Cristian Stan a spus că investiția pentru locuințele ANL este singura problemă a administrației locale în cartierul Sagricom, „mingea” fiind în terenul celor de la Agenția Națională a Locuințelor

 

Blocurile locuințelor ANL din zona Sagricom le dau bătăi de cap reprezentanților Primăriei Târgoviște, unde lucrările nu au mai avansat în ultima perioadă. În cadrul unei conferințe de presă susținută recent, primarul Daniel Cristian Stan a spus că investiția pentru locuințele ANL este singura problemă a administrației locale în cartierul Sagricom.

Acum, sunt așteptate vești noi de la Agenția Națională a Locuințelor. În total sunt opt scări de bloc  ANL. Nu același lucru se poate spune despre desfășurarea lucrărilor pentru locuințele ANL din zona UM Gară, de pe Bulevardul Regele Ferdinand, pentru care, lucrările au debutat de la începutul acestui an, iar stadiul investiției este unul avansat, a explicat primarul de la Târgoviște.  

„Problema majoră pe care o avem în cartierul Sagricom sunt lucrările pentru locuințele ANL. Așteptăm în continuare vești bune de la Agenția Națională a Locuințelor. Sper să nu finalizăm proiectul Creșei, iar cu lucrările pentru locuințele ANL să rămânem pe loc. E păcat, sunt opt scări de bloc. Am văzut că pe Bulevardul Regele Ferdinand, deja lucrările începute, undeva la începutul acestui an, sunt într-un stadiu superior față de cele pe care le avem la Sagricom. Acolo  se lucrează deja la acoperișul unor blocuri. Așa că sper ca în ceea ce înseamnă locuințele ANL, să putem avea vești bune în perioada următoare în contextul în care, cam tot ceea ce înseamnă drum public din această zonă a Sagricomului se află în atenția noastră. Au fost asfaltate câteva străzi, mai venim cu o stradă importantă acum, Mircea Georgescu, plus parcarea și o arteră de legătură, urmând ca în perioada următoare să ne ocupăm și de străzile care sunt domeniul public, care până acum aparțineau comunei Ulmi, după care a fost preluată de municipalitatea târgovișteană. Avem anumite probleme acolo că sunt câteva străzi care sunt proprietate privat”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

 


Ștefan Khalil