12.06.2019 00:13

Problema pensiilor militare de stat

Problema pensiilor militare de stat
Galerie foto

*„O discrepanță putem vedea tot prin faptul că sunt militari, care au avut un grad superior în armată și au ieșit la pensie și militari, care au ieșit la pensie cu grade mult inferioare, iar cu toate acestea, au pensii mai mari decât primii”, a declarat Georgică Dumitru, coordonator Pro România Dâmbovița

 

Ștefan Khalil


Pro România vrea să pună ordine în sistemul militar de pensii! În conferința de presă de ieri, coordonatorul Pro România Dâmbovița, Georgică Dumitru, a vorbit despre legea 223, privind pensiile militare. Acesta a declarat că pensiile militare sunt de fapt pensii ocupaționale prinse în bugetul Ministerului Apărării Naționale și că sunt foarte mari inechități între pensionarii din Ministerul Apărării.

„Aici mă refer la oamenii care au ieșit mai devreme la pensie, care au același grad și aceeași funcție cu militari care ies acum la pensie, cu același grad și aceeași funcție și care au pensii cu mult mai mari decât cei care au ieșit mai înainte. O altă discrepanță mai putem vedea tot prin faptul că sunt militari, care au avut un grad superior în armată și au ieșit la pensie și militari, care au ieșit la pensie cu grade mult inferioare, iar cu toate acestea, au pensii mai mari decât primii. Lucrurile aceste trebuie eliminate din societatea noastră, iar Pro România poate face acest lucru”, a declarat Georgică Dumitru, coordonator Pro România Dâmbovița.