10.07.2019 00:09

ProActiv Târgoviște a pătruns în semifinale

ProActiv Târgoviște a pătruns în semifinale
Galerie foto

❚ Printre echipele participante s-a regăsit și ProActiv Târgoviște, formație care în sezonul trecut a reușit să câștige această competiție ❚ Totuși, ProActiv Târgoviște a reușit să se impună în turneul național de Triplu Open, după ce a obținut patru victorii consecutive. ❚ „Au fost zece echipe la startul competiției, iar căldura și oboseala și-au spus cuvântul. În campionat suntem pe primul loc, după cinci etape”, a spus finanțatorul Lorin Petrescu

 

COSMIN SAVA


Baza sportivă Break Tennis Club din Mamaia a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României la fotbal-tenis. Printre echipele participante s-a regăsit și ProActiv Târgoviște, formație care în sezonul trecut a reușit să câștige această competiție. Din păcate, în acest an târgoviștenii s-au oprit în faza semifinalelor, acolo unde au fost eliminați de campioana Comexim Lupeni. Totuși, ProActiv Târgoviște a reușit să se impună în turneul național de Triplu Open, după ce a obținut patru victorii consecutive. „O competiție mai grea decât anii trecuți” Lorin Petrescu, finanțatorul echipei, a transmis că adversarii au fost mai tari decât în edițiile precedente, astfel că ProActiv a trebuit să se mulțumească doar cu locul 3.„O competiție mai grea decât anii trecuți. Au apărut două echipe noi, Salonta și Cluj, ele au fost considerate mai slab cotate, au intrat în grupă cu noi, iar noi am ieșit pe locul 2. Am jucat cu Lupeni în semifinale și am pierdut la limită, așa că a trebuit să ne mulțumim cu locul 3. Au fost zece echipe la startul competiției, iar căldura și oboseala și-au spus cuvântul. În campionat suntem pe primul loc, după cinci etape, iar săptămâna viitoare are loc etapa de la Târgu Mureș. Am reușit să câștigăm turneul de Triplu Opren de la Mamaia”, a spus Petrescu.Lotul formației ProActiv a avut următorii componenți: Florin Purice, Răzvan Păuna, Rareș Gâdiuță, Sebastian Jecu, Lorin Petrescu, George Condei, Irinel Voicu, Sorin Didă și Mirel Fleancu.