16.10.2015 00:19

Privat. Un exemplu de urmat

Privat. Un exemplu de urmat
Galerie foto

MĂDĂLIN RĂDUCU

 


 

Subiectul și dezbaterile nu sunt deloc noi. Este vorba de cele două componente esențiale în sportul de mare performanță, două segmente atât de asemănătoare în esență, dar atât de diferite în organizare și rezultate: public vs. privat.

Istoria ne oferă tot felul de modele, iar întâmplările din cel puțin ultimul deceniu ne arată că proiectele sportive finanțate din bani publici nu au fost decât o apă de ploaie bine spoită. Cuvinte poleite, funcții doar cu nume, organigrame până la refuz. Cam acesta era tabloul general la echipele finanțate din banii contribuabililor. La început rezultatele au apărut, până la urmă ca un lucru firesc, dar lucrurile nu au mai stat așa de bine când a venit vorba de continuitate.

Pur și simplu s-au blocat și nici măcar legea inerției nu a mai funcționat, ci doar cea penală. Dincolo, la privat, lucrurile stau invers. Cel care bagă bani conduce după bunul plac sau, în unele cazuri, angajează pe cineva competent și de încredere. Chiar dacă rezultatele nu apar din prima, fiindcă nu poate fi vorba mereu de o implozie de capital, „mașinăria” funcționează pe termen lung, ceea ce în sportul zilelor noastre devine un aspect capital. Iar aici ofer două nume de pe plan local: Daniel Natea și ProActiv. Ce au în comun judo cu fotbal tenis? La prima vedere nimic, dar în esență sportivii sunt susținuți din bani privați. Și observăm o constanță pozitivă a rezultatelor care apar atunci când trebuie, pe vârf de formă și nu după ciclul electoral.

Oamenii din spate au investit bani serioși, pasiune, timp, răbdare, nervi și au ajuns să-și sacrifice până și viața personală. Pentru această dârzenie merită apreciați, fiindcă așa au reușit și în afaceri. Veți spune că echipa/sportivii sunt creațiile lor. Da, dar la concursuri nu participă x sau y, ci pe tricouri scrie Târgovi ște. Și ei, și ceilalți sportivi reprezintă și apără culorile orașului. Iar asta ar trebui să ofere o rază de mândrie tuturor târgoviștenilor

. Nu spun că echipele susținute din bani publici sunt găuri negre și ar trebui desființate, dar o mai mare chibzuință în cheltuirea fondurilor nu ar strica. Așa cum nu ar strica nici încercarea atragerii sponsorilor în viața acestor cluburi. Tocmai aici ar trebui găsite soluții, la dezvoltarea parteneriatului public-privat. Dacă în alte sectoare se poate, în sport de ce nu ar fi posibil?