22.02.2018 00:10

Prisăcaru va cere ajutorul suporterilor și sponsorilor

Prisăcaru va cere ajutorul suporterilor și sponsorilor
Galerie foto

* ,,Vom veni cu câteva propuneri pentru publicul larg, să strângem niște bani pentru a închide acest subiect cu Dikeoulakos. Poate sunt suporteri sau oameni de afaceri care vor să se implice financiar și să ne ajute”, a anunțat președintele clubului târgoviștean

* ,,O să strângem noi, suporterii, bani să plătim datoria. Cum să mai fie baschet? A fost ruinat de echipa de volei”, ne-a transmis un mesaj și Alexandru Pălășoiu, unul dintre liderii fanilor

* Cei care iubesc cu adevărat echipa de baschet și sportul local, vor susține inițiativa lui Prisăcaru. Ideal ar fi ca printre ei să se numere și foștii oficialii ai CSM, în mandatul cărora au apărut aceste probleme, ce nu și-au găsit rezolvare timp de patru ani

* Demersul conducerii clubului târgoviștean va provoca, în mod clar, multe comentarii. Cei care iubesc cu adevărat echipa de baschet și sportul local, vor susține inițiativa lui Prisăcaru

COSTIN MIHAI


Cum CSM Târgoviște nu poate plăti din bani publici datoria către George Dikeoulakos și Ivanka Matic, iar clubul va fi executat într-o primă fază pentru neachitarea unei datorii de 20.500 de euro către impresari și avocați, președintele Ciprian Prisăcaru ia în calcul o variantă incredibilă. ,,Vom veni cu câteva propuneri pentru publicul larg, să strângem niște bani pentru a închide acest subiect cu Dikeoulakos. Poate sunt suporteri sau oameni de afaceri care vor să se implice financiar și să ne ajute. FIBA ne-a transmis să avem grijă și la cazul Matic – CSM Târgoviște, altul care trebuie rezolvat pentru a ne ridica sancțiunile”.

Cine va strânge banii?

Chiar dacă e greu de crezut că se vor strânge peste 700.000 de lei pentru a acoperi drepturile bănești și penalitățile care s-au tot adunat din 2014, merită încercat. ,,O să strângem noi, suporterii, bani să plătim datoria. Cum să mai fie baschet? A fost ruinat de echipa de volei”, ne-a transmis un mesaj Alexandru Pălășoiu, unul dintre liderii fanilor formației de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște. Probabil că va fi deschis un cont special, însă devine interesant cine îl va administra.

Echipa de baschet să devină liberă!

Demersul conducerii clubului târgoviștean va provoca, în mod clar, multe comentarii. Cei care iubesc cu adevărat echipa de baschet și sportul local, vor susține inițiativa lui Prisăcaru. Ideal ar fi ca printre ei să se numere și foștii oficialii ai CSM, în mandatul cărora au apărut aceste probleme, ce nu și-au găsit rezolvare timp de patru ani. Echipa de baschet va deveni liberă, iar cei implicați își vor regăsi liniștea, abia atunci când Dikeoulakos și Matic vor transmite în scris că litigiul a fost finalizat. Cum niciunul nu este dispus să renunțe la bani, ei trebuie dați. Poate că ar merită redeschise negocierile, pentru a obține o micșorare a datoriei.

„Nu doresc să fac rău nimănui!”

Președintele CSM Târgoviște a sperat ca cei care au condus clubul înaintea sa vreme de opt ani să găsească, într-un final, o rezolvare a acestei probleme, care tinde să provoace și mai multe neplăceri. „Nu doresc să fac rău nimănui, așa cum cineva lasă să se înțeleagă. Aud și eu povești din folclorul urban, ce se discută pe la colțuri sau în cercurile sportive, însă pe mine mă preocupă lucrurile concrete, documentele. Una dintre fostele jucătoare, pe care o văd acum în fotografii alături de cei care se plângea, mi-a reclamat ceva neplăcut. Am ascultat-o, dar ce aș putea face eu acum?”, a mai spus Prisăcaru, ca invitat al emisiunii Sport Show, de la Columna TV.