15.11.2017 00:08

Prisăcaru este mulțumit de joc, dar trist pentru înfrângere

Prisăcaru este mulțumit de joc, dar trist pentru înfrângere
Galerie foto

❚ „A fost un meci pe care l-am avut în mână. Sunt trist, pentru că fetele nu au reușit să se mobilizeze și să fructifice momentele bune pe care le-au avut și oportunitatea de a câștiga setul doi, dar și trei”, a transmis președintele CSM Târgoviște

 

COSMIN SAVA

 


 

Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a simțit pentru prima dată gustul înfrângerii în acest sezon, în deplasarea de la Blaj (1-3). Chiar dacă au câștigat primul set și au fost la un pas să le tranșeze și pe următoarele două, fetele antrenate de Guillermo Naranjo s-au blocat și au pierdut partida în cele din urmă. Președintele Ciprian Prisăcaru se declară mulțumit de jocul prestat, dar este trist pentru scorul înregistrat la finalul meciului. Acesta spune că are încredere în echipă și că CSM-ul se poate lupta de la egal la egal cu orice adversar din România în acest sezon. „Cred că evoluțiile îi vor mulțumi pe suporteri” „A fost un meci pe care l-am avut în mână. Sunt trist, pentru că fetele nu au reușit să se mobilizeze și să fructifice momentele bune pe care le-au avut și oportunitatea de a câștiga setul doi, dar și trei, în care am condus la diferență mare. Eu aș vrea să subliniez partea pozitivă, am arătat un joc bun, o pregătire bună, o mentalitate bună și am arătat că ne putem bate cu oricine de la egal la egal. Am încredere în echipa noastră și cred că evoluțiile îi vor mulțumi pe suporteri”, a transmis Prisăcaru.