05.01.2021 00:25

Primele vaccinări anti-COVID în județul Dâmbovița

Primele vaccinări anti-COVID în județul Dâmbovița
Galerie foto

❚ ”Se vaccinează personalul medical care s-a programat, iar cel care nu s-a programat urmează să se programeze. Este vorba de tot personalul medical din județ, respectiv medici de familie, personal medical din unități private” ❚ ”Centrul de vaccinare de la SJUT va fi deschis zilnic timp de 12 h, inclusiv sâmbăta”

 

VIOLETA STANCIU

 


 

La Spitalul Județean de Urgență Târgoviște (SJUT) s-au făcut toate pregătirile pentru demararea campaniei de vaccinare anticovid! În mod oficial, vaccinarea a înceapă chiar de ieri, luni, 4 ianuarie, însă nu chiar de la ora 8.00, cum fusese programt, deoarece dozele de vaccin au sosit mai întâi la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Dâmbovița. Cele două cabinete de vaccinare anticovid funcționează la parterul Secției de Recuperare din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. “Oficial astăzi (n.n. ieri) se vaccinează personalul medical care s-a programat, iar cel care nu s-a programat urmează să se programeze. Este vorba de tot personalul medical din județ, respectiv medici de familie, personal medical din unități private. În prima etapă de vaccinare intră doar personalul medical. Centrul de vaccinare de la SJUT va fi deschis zilnic timp de 12 h, inclusiv sâmbăta. Vaccinul, odată ce este dat spre administrare, se păstrează la o temperatură de 2 - 8 grade Celsius la un frigider cu monitorizarea temperaturii, timp de 4-5 zile. Regula cu temperatura foarte scăzută este valabilă la păstrarea pe o perioadă îndelungată a vaccinului. Institutul Cantacuzino repartizează vaccin pentru 2- 3 zile la spitalele din jurul Bucureștiului. Ca o medie a numărului de vaccinări, într-o oră, vorbim de circa 5 vaccinări/h și sunt două cabinete de vaccinare”, ne-a declarat Rodica Nicolae, director de îngrijiri la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște (SJUT). Cele două cabinete de vaccinare anticovid se găsesc la Secția de Recuperare, la parter, unde s-a amenajat și o intrare specială.