20.02.2020 00:18

Primarul orașului Răcari, întâlnire cu președintele Comisiei de agricultură

Primarul orașului Răcari, întâlnire cu președintele Comisiei de agricultură
Galerie foto

❚ Primarul Marius Caravețeanu a transmis Senatului României o adresă în care a fost explicată nemulțumirea celor 386 de fermieri din orașul Răcari ❚ Potrivit edilului localității, fermierii dâmbovițeni au fost penalizați cu 5% din valoarea totală a plăților directe


ȘTEFAN KHALIL


Zilele trecute, edilul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, a avut o întâlnire cu președintele Comisiei de agricultură din Senat, senatorul George Stângă, în cadrul căreia i-a comunicat acestuia problemele cu care se confruntă fermierii din județul Dâmbovița. Subiectele dezbătute de cei doi au fost în principal de a îndepărta acea obligație a fermierului de a informa APIA, în termen de 10 zile, despre incendiile de miriști, provocate de oameni sau cauze necunoscute, măsura fiind una foarte drastică, potrivit edilului din Răcari. „Ce se întâmplă dacă nu ai observat acest incendiu? Ce se întâmplă dacă ești plecat din localitate? Din diverse cauze, independente de voința ta, nu poți anunța APIA cu privire la eveniment. Ești penalizat cu 5% din suma totală care reprezintă subvenția pe fermă!”, a punctat primarul orașului Răcari. Acesta a început deja primele demersuri pentru rezolvarea acestei probleme după discuția purtată cu senatorul George Stângă. Primarul Marius Caravețeanu a transmis Senatului României o adresă în care a fost explicată nemulțumirea celor 386 de fermieri din orașul Răcari. Potrivit edilului localității, fermierii dâmbovițeni au fost penalizați cu 5% din valoarea totală a plăților directe, chiar dacă atunci când s-au confruntat cu incendiile și au contactat la timp pompierii, poliția și serviciul voluntar pentru situații de urgență, dar nu au făcut înștiințare către APIA în termen de 10 zile, atât cât este prevăzut de lege. „Având în vedere faptul că de la data înființării culturilor și până la recoltare fermierii se confruntă cu o multitudine de probleme privind asigurarea pazei culturilor, aici evidențiindu-se marii fermieri, este imposibil ca aceștia să mai efectueze paza miriștilor și după recoltare pe o întindere de sute de hectare, până la efectuarea lucrărilor de pregătire a terenului, pentru a preîntâmpina producerea unor incendii sau depistarea acestora în termen care să permită și anunțarea în maxim 10 zile de la producere”, a transmis primarul Marius Caravețeanu în adresa către Comisia pentru Agricultură din Senat.