25.01.2018 00:15

Primarii Iașiului și Chișinăului au sărbătorit 10 ani de la înfrățire, în prezența Principelui Radu

 Primarii Iașiului și Chișinăului au sărbătorit 10 ani de la înfrățire, în prezența Principelui Radu
Galerie foto

Reprezentanți ai Primăriei Chișinău s-au aflat ieri la Iași pentru a celebra alături de autoritățile locale 159 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, dar și 10 ani de la înfrățirea dintre cele două orașe, evenimentul desfășurându-se în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu. Cu această ocazie în Sala Mare a Primăriei Iași avut loc lansarea mapei filatelice aniversare „Iași - Chișinău: 10 ani de la înfrățire” și a cărții „Iașul, leagăn al unirii neamului românesc. Reminiscențe și însemnări”, de N. A. Bogdan. Ieșenii vor putea admira totodată și o expoziție fotografică dedicată municipiului Chișinău. „Astăzi se împlinesc zece ani de la înfrățirea între cele două capitale, din două state surori, care se regăsesc de fiecare dată în cuget și simțiri. Împreună am avut un trecut, împreună avem un viitor. Este un lucru pe care istoria îl va cerne peste veacuri”, a declarat primarul Mihai Chirica. La rândul său, primarul general interimar al Municipiului Chișinăului, Silvia Radu, a declarat că în acest deceniu a crescut numărul acțiunilor culturale, științifice dar și parteneriatele educaționale.