31.03.2017 00:18

Primării acuzate în instanță pentru lipsă de transparență

Primării acuzate în instanță pentru lipsă de transparență
Galerie foto

ANDREI VASILIU

 


 

Noul conflict juridic dintre Primăria Pucioasa și ex-primarul orașului-stațiune, Dănuț Bădău, nu pare să fie, la prima vedere, o chestiune ieșită din comun. Fostul edil urmărește să obțină în instanță anularea unor acte care privesc funcționarea supermarketului de lângă Hotelul Ceres și, pentru aceasta, a atacat la Tribunalul Dâmbovița inclusiv dispoziția de convocare a Consiliului Local în ședința din data de 10.11.2016. Motivul invocat: „nu a fost adusă la cunoștința publică”. Actualul primar este înfuriat de-a dreptul de această situație: „După ce ani la rândul a făcut tot posibilul să blocheze accesul cetățenilor la un comerț civilizat, acum atacă decizia Consiliului Local de a păstra construcția fostului Minimax (cu toate că, în conformitate cu legislația în vigoare, nici nu mai putea fi dărâmată), atacă Autorizația de construire și Certificatul de urbanism eliberat de Primărie!!!”, susține primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, într-o postare pe facebook. Sigur că demersul fostului primar poate da naștere la diverse comentarii, având în vedere și un posibil interes personal și de afaceri care îl împinge în acest demers. Dar actuala administrație a Pucioasei are și partea proprie de vină, câtă vreme dispozițiile legale privind publicitatea convocării ședinței de Consiliu Local nu au fost respectate. Vom urmări cu interes desfășurarea acestui proces, însă rezultatul, din păcate, nu e greu de intuit, pe baza jurisprudenței existente. În Dâmbovița sunt numeroase primării care au pierdut procese în instanță privind anumite hotărâri de Consiliu Local tocmai pe acest temei: lipsa dovezii privind publicarea anunțurilor de convocare a ședințelor de Consiliu Local și lipsa dovezii privind respectarea transparenței decizionale. Iar acesta este un fenomen deosebit de grav, asupra căruia ne oprim astăzi pentru a trage un semnal de alarmă foarte important!

Constituția și legile, încălcate cu îndârjire în majoritatea primăriilor dâmbovițene

Ne uităm în Legea 215/2001 a administrației publice locale și găsim art. 39, alin.(6) care prevede că „Ordinea de zi a ședinței consiliului local se aduce la cunoștința locuitorilor comunei sau ai orașului prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate”, o ambiguitate de care multe primării se folosesc pentru a „ocoli” publicarea în presă a anunțurilor de convocare a ședințelor de Consiliu Local. În aceeași lege, art. 68, alin. (1) prevede că dispozițiile emise de primar devin executorii „numai după ce sunt aduse la cunoștința publică”. De asemenea, în Legea 52/ 2003 privind transparența decizională, art. 7, alin. (1) prevede clar că „anunțul privind ședința publică se afișează la sediul autorității publice, inserat în site-ul propriu și se transmite către mass-media, cu cel puțin 3 zile înainte de desfășurare”. Fără doar și poate, îndârjirea unor primării dâmbovițene de a nu publica în presă anunțurile de convocare a ședințelor de Consiliu Local contravine flagrant nu doar celor două legi, ci și Constituției României, care la art. 31 – Dreptul la informație, prevede faptul că atât autoritățile publice, cât și mijloacele de informare în masă sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor. Or, cum poate presa să se achite de această obligație câtă vreme autoritățile publice nu transmit redacțiilor anunțurile privind organizarea și desfășurarea ședințelor de Consiliu Local, acolo unde sunt luate deciziile care afectează viața comunităților locale?

Ziarul cotidian, singurul mijloc de presă care poate asigura publicitatea în mod legal și verificabil oricând

Trebuie spus că, din totalitatea mijloacelor de informare în masă, ziarul cotidian tipărit este SINGURUL prin care se poate face dovada, verificabilă în orice moment, asupra îndeplinirii obligațiilor legale de publicitate și de transparență. Și ca să nu fiu acuzat de vreo manipulare pentru a avantaja publicația în care scriu, amintesc faptul că prin Legea depozitului legal, toate ziarele tipărite se află în colecții special constituite la Biblioteca Națională a României, Biblioteca Academiei Române și la bibliotecile județene. Ceea ce nu se poate spune despre mijloacele audio-video, care nu sunt arhivate legal niciunde, și cu atât mai puțin despre site-urile de știri, unele dintre ele cu pretenții de cotidian online (o contradicție între termeni, evident!). Nu garantează nimeni faptul că înregistrările audio-video sau site-urile vor mai fi disponibile la momentul verificării, pe când ziarul tipărit poate fi oricând găsit în colecțiile bibliotecilor. Și pentru că am adus vorba despre site-uri, sunt anumite primării care spun că se achită de obligațiile legale privind transparența prin postarea pe propriul website a convocatoarelor de ședință de Consiliu Local, a actelor normative supuse dezbaterii publice și a dispozițiilor de primar. În realitate, multe primării încă nu au site-uri proprii, iar altele nu și le-au actualizat de ani de zile, acestea conținând informații vechi și incomplete. Cotidianul „Jurnal de Dâmbovița” a documentat această situație, constatând că foarte puține primării își postează online la timp toate documentele prevăzute de lege, ceea ce oricum nu înseamnă respectarea tuturor obligațiilor prevăzute de legile în vigoare.

În loc de concluzie…

În multe dintre primăriile dâmbovițene se perpetuează acest fenomen foarte grav, de mare interes public, prin care prevederile menționate din Legea 215/2001 a administrației publice locale și din Legea 52/2003 a transparenței decizionale sunt interpretate anapoda sau pur și simplu încălcate cu știință. Paradoxul este că, astfel, primăriile ajung să-și dea singure cu stângul în dreptul, devenind vulnerabile, pentru că încălcarea acestor prevederi, obligatorii în adoptarea hotărârilor, actelor normative și dispozițiilor publice, ajunge să fie invocată în instanță tocmai pentru anularea respectivelor acte.