29.11.2019 00:16

Primăria Târgoviște va da startul sărbătorilor de iarnă

Primăria Târgoviște va da startul sărbătorilor de iarnă
Galerie foto

❚ Cum piața Tricolorului este în plină reabilitare, administrația locală a ales instalarea bradului în Piața Mihai Viteazul, unde va fi găzduit și o parte a Târgului de Crăciun

 

ȘTEFAN KHALIL


Municipalitatea târgovi șteană a anunțat că pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, se vor aprinde luminițele de Crăciun în Piața Mihai Viteazul! Evenimentul va avea loc la ora 18:00. Astfel, târgoviștenii vor intra în spiritul sărbătorilor de iarnă puțin mai devreme decât în alți ani, când iluminatul festiv era aprins pe 5 decembrie, în ajun de Moș Nicolae. Totuși, în orașele mari din Europa s-au aprins deja luminițele de sărbători. Cum piața Tricolorului este în plină reabilitare, administrația locală a ales instalarea bradului în Piața Mihai Viteazul, unde va fi găzduit și o parte a Târgului de Crăciun. „Vreau să aduc la cunoștința târgoviștenilor că în municipiul Târgoviște, iluminatul festiv va fi aprins pe data de 1 decembrie, la orele 18:00, locația Piața Mihai Viteazul. Având în vedere că sunt lucrări în acest moment în Piața Tricolorului, am ales ca locație Piața Mihai Viteazul pentru a face acest mic moment festiv. Tot în acea zonă va fi și bradul de Crăciun. De asemenea, vom avea și Târgul de Crăciun, în parte Piața Mihai Viteazul, în parte Piața Revoluției, scuarul pietonal care leagă Casa Sindicatelor și Bulevardul Libertății de Primăria municipiului Târgoviște”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.