23.10.2014 00:13

Primăria Târgoviște a început executarea silită a restanțierilor

Primăria Târgoviște a început executarea silită a restanțierilor
Galerie foto

❚ Serviciul de Impozite și Taxe a demarat procedurile pentru 328 de contribuabili persoane juridice și 236 persoane fizice, începând cu data de 1 octombrie ❚ Asta deocamdată, pentru că este vorba despre restanțe mai mari și mai vechi, însă în curând vor intra în colimator și ceilalți rău-platnici ❚ În ceea ce prive ște scutirea de la plata penalităților, cum s-a întâmplat anul trecut, hotărârea nu poate fi luată decât de Consiliul Local Municipal Târgoviște

interviu cu Iulian Crintescu, șeful Serviciului de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Târgoviște

VIOLETA STANCIU


 

Rep.: La nivelul municipiului Târgoviște, cum se stă cu încasarea impozitelor și taxelor locale?

- Pe primele nouă luni ale anului, încasările sunt, la persoane juridice, cu aproximativ 15% mai mari decât în anul 2013, iar la persoane fizice cu circa 3% mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut.

 

Rep.: Cum vă explicați această situație?

- Unii dintre contribuabili, datorită scutirilor de la plata majorărilor de întârziere care s-au acordat anul trecut, au revenit cu datoriile la zi și au putut astfel să-și achite și impozitul aferent anului 2014 mai ușor. Ceilalți, probabil, au observat că dacă nu-și plătesc impozitele și taxele la timp se calculează majorări de întârziere, iar unii dintre ei au făcut „cunoștință” și cu procedura de executare silită.

 

Rep.: De când se aplică majorările de întârziere și câți contribuabili se află în situația de a fi executați silit?

- Începând cu data de 1 octombrie a.c. se calculează majorări de întârziere de 2%/lună sau fracțiuni de lună, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Fiscală. Pentru cei care nu și-au plătit impozitele și taxele am început deja procedura de executare silită. Până în prezent am demarat acțiunea pentru 328 de contribuabili persoane juridice și 236 de contribuabili persoane fizice, începând cu data de 1 octombrie. Am început cu contribuabilii care au restanțe mai vechi sau sume mai mari, urmând să extindem această procedură și la ceilalți restanțieri. La persoane juridice sunt sume mai mari de recuperat decât la persoane fizice. 

 

Rep.: Anul acesta nu se mai aplică procedura de scutire de la plata majorărilor de întârziere cum a fost anul trecut?

- Deocamdată nu, dar nu s-a terminat anul. Aceste hotărâri se iau de către Consiliul Local Municipal.