13.09.2021 00:09

Prima victorie în deplasare

Prima victorie în deplasare
Galerie foto

* În urma acestui rezultat, echipa târgovișteană a ajuns la 9 puncte acumulate, însă are nevoie de continuitate în rezultate pentru a urca în clasament

* Chindia a început perfect meciul, iar la  prima fază mai importantă a reușit să deschisă scorul, prin Popadiuc, cel care a marcat cu un șut puternic de la distanță, după ce înainte a driblat doi adversari

* CS Mioveni a încercat să intre rapid în meci, Garutti a marcat, însă reușita a fost anulată pe motiv de offside, deși jucătorul gazdelor se afla în poziție regulamentară.

* Chindia a reușit să reziste atacurilor formației gazdă, ba chiar ar fi putut să își mărească avantajul, dar Andrei Șerban a ratat incredibil, cu poarta goală, după ce l-a driblat pe portarul Ducan

 

Pauza competițională provocată de meciurile echipei naționale a ajuns la final, iar Chindia Târgoviște a deschis etapa cu numărul 8 a acestui sezon de Liga 1, vineri, în deplasare, la CS Mioveni. Formația lui Emil Săndoi a reușit un joc bun, nu a mai primit gol, Popadiuc a marcat un gol superb, iar în final, Chindia a obținut prima victorie în deplasare din acest sezon. În urma acestui rezultat, echipa târgovișteană a ajuns la 9 puncte acumulate, însă are nevoie de continuitate în rezultate pentru a urca în clasament, deci, de un nou rezultat bun în următoarea etapă, cu Farul Constanța.

Chindia a deschis scorul repede

Formația târgovișteană a început perfect meciul, iar la  prima fază mai importantă a reușit să deschisă scorul, prin Popadiuc, cel care a marcat cu un șut puternic de la distanță, după ce înainte a driblat doi adversari (6). CS Mioveni a încercat să intre rapid în meci, Garutti a marcat, însă reușita a fost anulată pe motiv de offside, deși jucătorul gazdelor se afla în poziție regulamentară (9). Echipa din Mioveni nu a renunțat, a continuat să atace, dar șutul lui Cristea a fost reținut de Căbuz (28), Rusu a șutat pe lângă (32), la fel ca Panait (39), care a semnat ultima ocazie a primei reprize.

Șerban, aproape de gol

Repriza secundă a început cu gazdele în atac, dar Sanoh a șutat foarte slab, deși se afla într-o poziție excelentă (54). Mult mai mare a fost ocazia lui Rusu, însă Căbuz a reușit să respingă șutul căpitanului echipei din Mioveni (64). Chindia a reușit să reziste atacurilor formației gazdă, ba chiar ar fi putut să își mărească avantajul, dar Andrei Șerban a ratat incredibil, cu poarta goală, după ce l-a driblat pe portarul Ducan (78). S-a terminat 1-0 pentru Chindia, care a obținut astfel primul succes în deplasare din acest sezon.

Caseta tehnică

Stadion: Orășenesc - Mioveni. A marcat: Popadiuc (6). Cartonașe galbene: Cristea (42) / Șerban (21), Dinu (50), Kocic (90+3). Au arbitrat: Horia Mladinovici, Ciprian Florin Danșa și Cosmin Vătămanu.

CS Mioveni: Ducan – Garutti (46 Sanoh), A. Iacob, Scarlatache – Rădescu (78 Oancea), Panait (82 Vereș), Dumitriu (78 Toma), Șerbănică – Rusu, Cristea (67 Coșereanu), Buziuc. Antrenor: Alexandru Pelici.

Chindia: Căbuz – Căpușă, Celea, P. Iacob, Dinu (55 Baxevanos) – Dulca, Popadiuc (84 Corbu) – Popa, M. Șerban (71 A. Șerban), Neguț – Florea (71 Kocic). Antrenor: Emil Săndoi.

Cosmin Sava