12.01.2015 00:16

Prima ședință a Consiliului Județean din 2015

Prima ședință a Consiliului Județean din 2015
Galerie foto

❚ Ședința extraordinară a avut pe ordinea de zi șapte proiecte de hotărâre ❚ Șase au trecut cu unanimitate de voturi, iar a șaptea a întrunit doar majoritatea, pentru că s-au abținut de la vot consilierii PNL

VIOLETA STANCIU


29 de consilieri județeni au participat vineri, 9 ianuarie a.c., la ședința extraordinară a Consiliului Județean Dâmbovița (CJD) pe a cărei ordine de zi s-au aflat șapte proiecte de hotărâre. Ședința a fost condusă de președintele CJD, Adrian Țuțuianu, iar Prefectura Dâmbovița a fost reprezentată de subprefectul Antonel Jîjîie.

 

Excedente bugetare din anii anteriori,

folosite în 2015 pentru drumuri și poduri

Dintre cele șapte proiecte, șase au trecut cu unanimitate de voturi, iar unul a întrunit doar majoritatea (consilierii județeni liberali preferând să se abțină de la vot). Prezentarea primelor două proiecte a căzut în sarcina directorului economic al CJD, Carmen Igescu. Primul a vizat aprobarea acoperirii definitive din excedentul pe 2013 al bugetului local, a deficitului Secțiunii de Dezvoltare în sumă de 245.960,30 lei.

Cel de-al doilea proiect de hotărâre a avut în vedere aprobarea utilizării, în anul 2015, a excedentului bugetului local al anului 2014, în sumă de 4.296.000 lei. Acești bani vor fi utilizați pentru realizarea unor obiective importante de investiții, respectiv reabilitări de drumuri și poduri.

 

„Transferul” de salariați de la Carpatmontana

la alte instituții aduce economii importante

Trei proiecte de hotărâre au fost „dedicate” unor preluări de personal de la SC Carpatmontana. Astfel, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Organigramei și statului de funcții ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița” a avut în vedere preluarea „prin transfer” a 15 persoane de la această societate la direcția de resort a CJD care și-a mărit numărul de posturi de la 1110 la 1116.

Pe acest subiect, a intervenit cu lămuriri președintele CJD, Adrian Țuțuianu:

„Am luat 15 salariați de la Carpatmontana și i-am adus aici. Pe noi ne costă mai puțin cu aproximativ 30% pentru că plăteam prestarea de serviciu unde era 24% TVA plus marja de profit a societății. Ce preluăm azi de la Carpatmontana înseamnă o economie de 2,5 miliarde lei la cheltuieli. Trebuie să continuăm în felul acesta fără să creăm dureri sociale”, a arătat pre- ședintele CJD.

Proiectul de hotărâre care nu a întrunit unanimitatea a fost cel ce privea aprobarea Organigramei, Statului de funcții și Regulamentului de Organizare și funcționare ale Bibliotecii județene „I.H. Rădulescu” Dâmbovița. Și această instituție a preluat de la Carpatmontana doi salariați (un administrator și un referent) care au fost integrați în cadrul compartimentului financiar contabil și administrativ. Transfer de salariați de la Carpatmontana a avut loc și la Complexul Muzeal Curtea Domnească Târgoviște care și-a modificat organigrama, statul de funcții și regulamentul de funcționare.

Preluarea celor doi salariați a condus la înființarea în cadrul Complexului a compartimentului administrativ. În cursul acestui an, tot aici vor mai fi angajați trei salariați care își vor desfășura activitatea la Ansamblul Brâncovenesc Potlogi. Alte trei persoane vor fi încadrate la Secția „Peștera Ialomiței”, dar numai atunci când se vor finaliza lucrările la acest obiectiv. În final, președintele CJD a promis că la următoarea ședință vor fi supuse la vot organigramele instituțiilor aflate în subordinea CJD, inclusiv „organigrama cu modificări” a forului județean.