15.12.2014 00:20

Prima Școală din Țara Românească a funcționat la Târgoviște

❚ „Schola greaca et latina” își desfășura cursurile în chiliile de la Mănăstirea Stelea, la jumătatea secolului al XVII-lea, în timpul domniei lui Matei Basarab ❚ În ceea ce privește mediul rural, învățământul dâmbovițean este evidențiat în documente începând din secolul al XVIII-lea

P.D.


Școala românească de toate gradele, de la ciclul preșcolar până la liceal a cunoscut, în evoluția sa istorică, schimbări structurale, în funcție de dezvoltarea economico- socială, instituțională, administrativă, culturală etc. În județul Dâmbovița, în anul 1815, târgoviștenii au solicitat printr-o jalbă trimisă domnului Vodă Caragea redeschiderea unei școli anterioare care, nesusținută material nici măcar de Casa Școalelor, și-a întrerupt activitatea.

Domnul a cerut Mitropolitului, în același an, să facă „domnescul nostru pitac pentru școala din domnescul nostru oraș Târgoviște”. Învățământul din mediul rural din județul Dâmbovița este evidențiat în documente încă din secolul al XVIII-lea. Una dintre referiri este la Școala de la Pătroaia, înființată la 3 iunie 1746, dar și la Șuța Seacă sau Corne ști. Încă din anul 1831, Eforia Școalelor (înființată prin Regulamentul Organic) a hotărât deschiderea la Târgoviște a unei școli în chiliile Mitropoliei.

Având în vedere necesitatea înființării unei școli sătești și fiind lipsă de cadre didactice la nivel național, la Școala Națională de la Târgoviște se pregăteau învățători, sub îndrumarea lui Mihalache Drăghiceanu și Ion Fusea. Privind învățământul superior, dr. Nicolae Stoicescu, istoric, cercetător științific la Institutul de Istorie „N. Iorga” al Academiei Române, menționa existența „Scholei greaca et latina”, prima din Țara Românească, care funcționa în chiliile de la Mănăstirea Stelea din Târgoviște, la jumătatea secolului al XVII-lea, în timpul domniei lui Matei Basarab.