24.06.2020 00:20

"Prima idee de pensie specială a aparținut unui liberal în 1997"


Galerie foto

VIOLETA STANCIU


Liberalii sunt ,,inventatorii” pensiilor speciale din România, iar cei care spun acest lucru sunt chiar rivalii lor politici, social democrații! Purtătorul de cuvânt al PSD Dâmbovița, Costin Cozma, a declarat la începutul acestei săptămâni că pensiile speciale au explodat după anul 1997, iar prima inițiativă i-a aparținut unui liberal de vază, la acel moment. Mai spune reprezentantul PSD Dâmbovița că trei liberali au extins conceptul și către alte categorii de pensii...,Suntem în 2020, ne apropiem de alegeri cu pași repezi, evident că fiecare dintre partidele de pe eșicherul politic dâmbovițean și național își creează strategii și subiecte de campanie electorală. Ultimul subiect pe care vedem că îl au cei de la PNL, ca și preferință de ieșit în public, îl reprezintă pensiile speciale. O să fiu foarte succinct, prima idee de pensie specială a aparținut unui liberal, dacă nu mă înșel în 1997. De atunci încoace au fost inventate pensii speciale pentru 9500 de persoane. Îi rog pe distinșii liberali să ne spună, din cele 9500 de pensii speciale, câte sunt în vigoare datorită lor? Am făcut eu un calcul… undeva aproape de 6000, pentru că trei liberali au propus trei categorii de pensii speciale. Poate Partidul Național Liberal ar trebui să înțeleagă că totuși suntem într-o perioadă în care nu mai merge să bagi totul sub preș. Nu mai merge să ieși în fața românilor și să le spui - uitați ce am făcut noi – atâta timp cât tu ești cauza a ceea ce acum încerci să spui că nu ar trebui să existe”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Dâmbovița, Costin Cozma la conferința de presă de la începutul acestei săptămâni.