01.11.2019 00:18

Președintele Iohannis, întâlnire cu simpatizanții din Dâmbovița

Președintele Iohannis, întâlnire cu simpatizanții din Dâmbovița
Galerie foto

❚ Klaus Iohannis a fost însoțit la Târgoviște de o delegație numeroasă din care au făcut parte premierul desemnat, Ludovic Orban (fost președinte al PNL Dâmbovița), secretarul general al PNL - Robert Sigartău, europarlamenarul Rareș Bogdan, vicepreședintele Senatului României - Alina Gorghiu și alții

 

VIOLETA STANCIU


Aflat în plină campanie electorală pentru obținerea celui de-al doilea mandat de președintele al României, Klaus Iohannis a vizitat ieri județul Dâmbovița, mai exact orașul Găești și municipiul Târgoviște, unde șeful statului s-a întâlnit cu simpatizanții săi, de regulă liberali, dar și oameni simpli, care au venit din județ pentru a-și arăta sprijinul pentru candidatul liberalilor la președinția țării. Întâlnirea de la Târgoviște a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde s-au aflat primari liberali, consilieri județeni și locali ai PNL, membri și simpatizanți ai PNL. Klaus Iohannis a fost însoțit la Târgoviște de o delegație numeroasă din care au făcut parte premierul desemnat, Ludovic Orban (fost președinte al PNL Dâmbovița), secretarul general al PNL - Robert Sigartău, europarlamenarul Rareș Bogdan, vicepreședintele Senatului României - Alina Gorghiu, Marcel Vela - propus ministru de interne, Dan Motreanu - europarlamentar, Răducu Filipescu - senator, Cristina Trăilă - deputat. Au fost prezenți și parlamentarii PNL de Dâmbovița, Iancu Carcotași Cezar Preda. Oficiile de gazdă au fost făcute de președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran. „Nu putem să rămânem ancorați într-o veșnică tranziție” „Sunt foarte bucuros că am ajuns la Târgoviște. Fiind în Târgoviște, mi se pare potrivit să încep cu un pic de istorie... Târgoviște un loc încărcat de istorie, un loc în care s-a creat istorie pentru România și pentru români. Evident că este potrivit să ne amintim că anul acesta se împlinesc 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989... și ne întrebăm, în acești 30 de ani, am fost noi vrednici, am făcut ce am promis atunci, am construit noi o Românie liberă, democratică, care permite românilor să se simtă bine la ei acasă, am construit noi o Românie care ne-a adus tuturor prosperitate, locuri de muncă, mulțumire, o viață sigură? Poate pentru unii... da, dar sigur pentru mulți... încă nu. Înainte să ne facem planuri despre cum vom schimba noi lucrurile în bine trebuie să vedem un pic de ce am ajuns în 30 de ani numai până aici. România nu s-a dezvoltat mai mult, nu s-a dezvoltat mai bine, dar avem acum speranță, avem speranță să schimbăm lucrurile... Această schimbare trebuie să fie una profundă, această schimbare trebuie să ducă la sfârșitul perioadei de tranziție, nu putem noi românii să rămânem ancorați într-o veșnică tranziție, trebuie să începem să pășim pe calea cea dreaptă”, a declarat ieri, la Târgoviște, președintele României, Klaus Ioannis.