20.02.2015 00:13

Președintele CJD vrea modificarea legii incompatibilităților

❚ În prezent nu există sancțiuni intermediare, motiv pentru care unii edili locali, a căror stare de incompatibilitate nu este certă, își pierd mandatul exact ca primarii aflați clar în conflict de interese ❚ Adrian Țuțuianu susține că legea are multe lacune în dezavantajul primarilor și de aceea este nevoie să se intervină urgent asupra ei

VIOLETA STANCIU


Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a declarat recent că este necesar să se facă un singur act normativ, care să fie clar pentru toată lumea, referitor la situațiile de incompatibilitate prevăzute de lege.

În opinia șefului forului județean, este anormal să nu existe sancțiuni intermediare, ci toate să-i „ghilotineze” pe aleși cu interdicția pentru trei ani de a mai ocupa o funcție publică.

 

Actuala legislație, în dezavantajul edililor

Pentru a exemplifica, președintele CJD a comparat situația unui primar care a fost o lună de zile în Consiliul de Administrație al școlii, cu situația unui primar care a făcut acte de administrare la o societate privată.

„Nu putem să le tratăm egal, după cum nu cred că e normal să nu avem și aici o perioadă în care să nu intervină prescripția răspunderii. Avem prescripția răspunderii în materie contravențională, avem prescripția răspunderii în materie penală. Aici nu avem niciun fel de prescripție. Nu-mi fac iluzii că lucrurile acestea vor fi foarte bine privite de toată lumea. Dar cred că dacă ele pleacă de la asociațiile primarilor de comune, de orașe, de municipiu, de la Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România și sunt discutate și lămurite suficient de bine, eu cred că putem avea succes. Asta în ideea că legislația este imperfectă și permite foarte multe interpretări. Avem situații foarte diferite legate de hotărâri judecătore ști pronunțate pe această materie”, a completat președintele CJD, Adrian Țuțuianu.