22.07.2014 00:13

Presa scrisă - sentimentul trăirii

„I-am mărturisit unui redactor al acestui ziar că, pentru mine, ziarul scris este sfânt! Întotdeauna, ziarul tipărit are o «vocație» deosebită, el reprezintă peste ani o amintire unică. Chiar și îngălbenit (sau mai ales!) este o dovadă de rusticitate, de simbol și… arhivă. De adevăr pur.

 

Printre sutele de exemplare, în care am publicat și eu unele articole, se găsesc și câteva zeci de numere din «Jurnal de Dâmbovița». «Plantate» frumos în albume, ele sunt nu doar obiecte de arhivă, ci și trăiri. Pentru fiecare articol publicat am și câte o amintire… suplimentară! Știu că în ziua apariției articolului respectiv am avut o problemă – alta decât bucuria publicării – și astfel îmi reîntregesc clipele trecutului.

 

De ce scriu aceste rânduri? Consider că sunt foarte mulți oameni care au ceva de spus (de scris, mai bine zis) și nu știu de ce nu o fac, astăzi, când au acest drept. Un ziar liber, deschis tuturor oamenilor, cum este «Jurnal de Dâmbovița», le poate ușura multe gânduri! Eu fac acest lucru și pot spune că am îndreptat multe lucruri nelalocul lor, din orașul în care locuiesc și chiar din comuna de unde mă trag!

{GOOGLE_AD_BOX1}

 

Totul este să existe sinceritate, să spui lucrurilor pe nume, să le așezi frumos în pagină și să le trimiți cu încredere ziarului. Știu că există oameni cu inspirație literară, cu propuneri de valoare administrativă, cu opțiuni și viziuni. De ce nu fac un pas spre cunoașterea lor? Trebuie să existe un sentiment al trăirii. Un imbold prin care să nu mai considerăm presa doar un mijloc de a citi despre alții, ci și de a citi despre noi, prin noi.

 

Personal, mărturisesc că niciodată nu am fost refuzat în a publica un articol în «Jurnal de Dâmbovița», niciodată nu mi s-au impus reguli în scrierea materialelor și – cel mai important – niciodată nu mi-au fost modificate frazele! Așadar, stimați cititori, încercați și dumneavoastră să intrați în cuvântul scris și nu veți avea nimic de regretat. Repet, este un sentiment al trăirii”.

Vasile Neagu